expoziție bulversantă. Lemnul antropoizat. Lignohomiomahia (lupta omului cu lemnul). Omul e Iacob, lemnul e Îngerul.

MIRCEA ROMAN – 𝐋𝐮𝐩𝐭𝐚 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚̆ 𝐠𝐮𝐬𝐭𝐮𝐥 𝐜𝐚̆𝐫𝐧𝐢𝐢

Curator: Horațiu Lipot

11.09–11.10.2025

Vernisaj / Opening: 11.09.2025, 18:00

Titlul acestei expoziției parafrazează un vers al lui Ștefan Ivas: „(…)pentru că mila schimbă gustul cărnii”. La Mircea Roman, mila devine lupta cu Sinele său rebel(!).

„Mircea Roman utilizează lemnul într-o manieră ce se situează mai aproape de asamblaj, decât de tradiționala cioplire. Artistul fragmentează volume provenite din bucăți masive de lemn – în general lemn de esență moale: plop, tei, salcie – , pe care le scobește și le modelează, pentru ca ulterior să le reasambleze prin prinderi mecanice vizibile – cuie, scoabe, capse, clei –, adesea în zona încheieturilor. Roman denumește această metodă „tehnica aceasta cu bucăți”. Volumele nu derivă dintr-un bloc compact, ci se constituie prin juxtapunerea și articularea unor segmente distincte.”

(curator Horațiu Lipot)

Trei sunt, în opinia mea, nodurile semantice ale acestei noi și bulversante expoziții semnate de Mircea Roman. Mai întâi, piesa centrală, „Lupta lui Iacob cu Îngerul”, unde, cum spuneam mai sus, Iacob este Creatorul, Omul, Actantul, iar Îngerul este lemnul. Mircea Roman surprinde chiar finalul acestei mega-încleștări: Iacob sfârșește prin a fi înghițit de Înger. Capul lui (celebrul „cap al lui Roman”, ca un televizor cu profunzime neagră) se pierde printre contorsiunile trupului îngeresc și apare undeva în spatele acestuia. Altfel spus, mai pe ocolite, așa, Artistul este sugrumat, apoi devorat de propria sa operă.

Al doilea motiv vizual este trunchiul de copac uriaș, lung de câțiva metri, suspendat pe orizontală și scobit pe dinăuntru. Roman vosește în negru acest hău fără capăt, ca o grotă perpetuă, înfricoșătoare, obținând un efect aproape halucinant. E un fel de vortex malefic, negru ca smoala, care e gata să te absoarbă.

Trofeele – prinse de o plasă de sârmă pe pereți, sunt, la rândul lor, corpuri tubulare, trunchiuri de copaci doborâți, a căror simbolistică aluzivă trimite la o realitate extrem de tristă pentru Mircea Roman (resimțită, mai ales, de lăpușanul din el!): isteria defrișărilor.

Al treilea este întruchiparea spiritului tutelar al creației artistului: soția sa. Capul uriaș al Florentinei Voichi, stilizat în inconfundabila magie retorică egipteană, domină intrarea în galerie.

Mai sunt, apoi, de remarcat o dată, tehnica stupefiantă a canelurilor ce brăzdează corpul „personajelor”, apoi recurența unei pete de roșu așezate provocator de către artist exact în fisurile naturale ale lemnului și, în fine, ca un personaj arhetipal, rădăcina naturală, aproape fosilizată, a unui copac, expusă central, care, privită mai atent, dezvăluie exact observația de la început: antropoizarea lemnului. Fiindcă, în mijlocul rădăcinii, miraculos se dezghioacă vizual parcă chiar trupul lui Iacob, în lupta sa cu Îngerul.

Toate cele spuse asigură esențialul de serviciu, de buzunar cum s-ar zice, care vă va ajuta să treceți peste stupefacția de a descoperi un fapt de o profundă emoție, la galeria IOMO, din fostul Combinat UAP.

Repet: Vernisajul e Joi, 11 septembrie, ora 18.00.