Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 22/12/2024

Scroll to top

Top

Memorii ancestrale @ Brăila

Memorii ancestrale @ Brăila
Nistor Laurențiu

Expoziția „Memorii ancenstrale” – Enel Dumitrașcu
Știm toți că artele vizuale sunt reprezentate de mii de ani sub o multitudine de forme: arhitectură, pictură, grafică, sculptură, arte decorative, încă din antichitate cunoscând o înflorire spectaculoasă, mai ales sculptura, remarcată apoi prin opere grandioase în perioada Renașterii și în prima jumătate a secolului XX, prin opera sculptorului nostru național, Constantin Brâncuși.

Acest preambul este necesar în contextul evenimentului expozițional propus de Enel Dumitrașcu, întrucât pare că este aproape imposibil să mai aduci ceva nou în domeniul artelor vizuale, cu toate acestea artistul plastic, profesor de arte, ne surprinde cu exponatele aduse în atenția privitorului în expoziția „Memorii ancestrale” găzduită de Muzeul Brăilei „Carol I”. Lucrările sunt proaspete, cu idei frumos caligrafiate ce au forță, în același timp sensibilitate, plasticitate fiind materializate într-un mod original, în tehnici diferite.
Consider că fiecare lucrare în parte poate reprezenta esența unor serii de lucrări ulterioare ce se pot constitui în expoziții de sine stătătoare care pot purta titluri precum „Generații”, „Geneza”, „Curgere”, „Pomul vieții”, „Himere”, „Zbor” ș.a.
Îl felicit pe sculptorul Enel Dumitrașcu, prietenul și colegul meu de breaslă din cadrul Filialei de Artă Plastică Religioasă și Restaurare București pentru expoziția „Memorii ancestrale”, pentru acest drum descoperit sub călăuzirea harului dumnezeiesc.

Florian Mihăilescu