Pentru Marius Barb- Barbone forma și culoarea se recontextualizează, iar simbolurile se îngemănează, se completează și se redefinesc. Nu există lucrare al cărui mesaj să nu facă trimitere spre o idee din istoria culturii, spre un arhetip sau un moment vizual, care a marcat un punct culminant al unei expresii vizuale definitorii. Modul de recepatare al acestor însemne ale trecutului au luat înfățișarea expresionismului, al gestului direct de a reprezenta și iluzia, și imaginea, care să susțină anumite corespondențe între spații și moduri de gândire. Toate acestea sunt susținute de o cromatică puternică, de sugestii de elemente care pornesc de la un contur articulat formal, interpretat printr-o sinteză condusă la esență. Spațiul lucrărilor devine flexibil, plurivalent, prin forța axelor conduse pe coordonalele unui echilibru inseparabil de estetica sa, regăsită și în declinările imaginare ale materiei, care continuă mental viziunea, dincolo de cadrele tabloului.

Pictura lui Marius Barb-Barbone este o confesiune peste care timpul se scurge prin toate conotațiile lui lumești și spirituale, apartenența artistului la datele expresionismului subsumând tocmai acea experiență interioară de care are nevoie, în raport cu propriul crez artistic. Discrete fantezii plastice, însumând grafisme suprapuse peste câmpurile de culoare, reperate prin acalmii de nuanțe sau prin stridențe, sunt prezente în compozițiile creației sale.

Profunzimea spațiului imaginat în perspectivă ori plat, conferă conotații logice discursului construit, indiferent dacă în arealul acestuia domină desenul sau subiectul plastic. Atunci când Marius Barb-Barbone renunță la sugestiile figurative, rațiunea de care dă dovadă în organizarea atmosferei lucrării, animată de componente ale limbajului artistic încadrate distanțat sau suprapuse în spațiul compoziției, afirmă acel suprematism controlat al traseelor geometrice și al suprafețelor de culoare, imponderabile ca senzație, dar dinamice din punct de vedere al reluării discursive a elementelor care urmează traiectorii rectilinii sau care rotesc materia.

Adâncimea echilibrată central sau emergența excentrică a compoziției care extinde spațiul la infinit, generează acuratețea geometriilor, chiar și atunci când suprapunerea registrelor perspectivale și cromatice implică o suprafață complexă, aflată în mișcare. Razele de proiecție centrală, dar și refracția axelor directoare sunt marcate de numeroase puncte de intersecție, de o succesiune de unghiuri și linii dispuse diferit, care codifică spațiul, evidențiind totodată și nuanțele lui prețioase. Suportul cromatic este organizat mai întâi în suprafețe de culoare, în căutarea aceleiași dinamici pe care o cer traiectoriile grafice, sfârșind în direcția unei abstracții geometrice. Conținutul unor lucrări ne duc cu gândul la interioare contemporane unde îngeri căzuți sunt depozitați ca relicve ale unei lumi apuse, întărind certitudinea că artistul este inconfundabil și singular ca viziune în spațiul nostru plastic prin mecanismul lucrărilor sale. Acesta este generat de forță și tensiune, de geometrie și culoare, dând impresia că materia pulsează în agitația posibileleor sale orașele. Paralela pe care artistul o face între timpul interior și cel exterior decurge din automatismul gestual și recurent, din frontalitatea compozițiilor, supuse unor calcule de structurare vizuală. Aceste elemente sunt prezente în viziunea plastică de acum a lui Marius Barb Barbone, un artist cu vocația suprematismului, a cărui creație, pe zi ce trece, devine din ce în ce mai complexă la nivel morfologic.

Ana Amelia Dincă