[:ro]O poveste din Nepos @ București[:]
[:ro]Cea mai recentă expoziție a artistei Mirela Trăistaru, „O poveste din Nepos” (curator Antigona Silvia Rogozea), va fi prezentată la ARCUB în perioada 14-25 noiembrie, fiindorganizată de Primăria Capitalei prin ARCUB și Expo Arte. Vernisajul expoziției are loc pe 14 noiembrie, începând cu ora 19:00. Expoziția poate fi vizitată zilnic, în perioada 14 – 25 noiembrie, între orele 14:00 și 20:00. Intrarea este liberă.
În 1768, Iosif al II-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman, rege al Ungariei și Boemiei, primul fiu al Mariei Therezia, vizitează pentru prima dată Banatul și Transilvania, poposind în casele oamenilor de rând din zona Bistrița-Năsăud. Ajuns la satele grănicerești de pe Valea Someșului Mare, împăratul exclamă: Salve parvae nepos Romuli (Vă salut, mici nepoți ai Romei!). În amintirea acestui eveniment memorabil, aceste sate dobândesc numele Salva, Parva, Nepos și Romuli.
Proiectul de cercetare și creație al artistei Mirela Trăistaru are ca punct de plecare istoria umană și simbolistică a Neposului, propunându-și rememorarea evenimentelor ultimului secol de istorie națională prin mici inserturi personale: o artistă originară din Bistrița reușește să încapsuleze atmosfera densă, misterioasă şi liniştită a unor zone reprezentative pentru România. Proiectul Un veac, o poveste, o moștenire investighează dualitatea definitorie omului contemporan: pe de o parte omul global, omul hi-tech, dependent de o viață trăită în viteză și omul tradiţional, care simte nevoia de reîncărcare spirituală din atmosfera mistică a locului de origini, omul care își caută identitatea în lada de zestre a bunicilor.
Istoricul personal al artistei Mirela Trăistaru stă la baza întregului concept al proiectului: străbunicii și bunicii săi și-au trăit viețile sub modelajul celor două războaie mondiale. Străbunicul din Ardeal (zona Valea Someșului Mare, Năsăud) a luptat în Primul Război Mondial, a fost luat prizonier și a lucrat în mine de cărbune în Siberia, întorcându-se după patru ani în România, unde a avut zece copii. Ambii buniici au luptat în Al Doilea Război Mondial: bunicul patern din Stroești, lângă Horezu, a murit pe front,- ultima amintire a tatălui artistei despre figura sa paternă se concentrează asupra imaginii unde el copil, de mână cu fratele mai mic, urmărește cum tatăl său, îmbăcat militar, se îndepărtează pe ulița satului, spre războiul cu sens unic. Bunicul matern din Nepos (Valea Someșului Mare) a stat în lagăr la Odessa, s-a întors în România după 1945. În acest răstimp străbunicile și ambele bunici coseau și țeseau la război – femeile și copiii sunt victime directe și ele în aceste conflicte, nu victime indirecte, războiul femeii fiind personal și familiar, de anduranță în vâltoarea istoriei.
Războiul de țesut al bunicii din Nepos va fi introdus în expoziție, în loc de veșminte, covoare, sunt țesute scrisori, imagini de familie, scrisoarea bunicului militar din 1943. Vor fi expuse lucrări de pictură pe pânză cu istoria familiei – străbunicii, bunicii, părinții, copiii și copiii lor, cinci generații -, folosing pictural modele tradiționale (simbolistica Pomul Vieții, Pasărea, Crucea, Floarea Vieții, Fereastra, Poarta), modele ce erau integrate instinctual în sensul și mistica vieții.
„Mirela Trăistaru aparține unei categorii fun de artiști, într-un spirit hippy après la lettre, ea se bucură de arta sa în fiecare zi. Mirela integrează în lucrările sale culorile puternice, multă natură exuberantă, hedonism și figurativ, dar și un sens natural și responsabil al fericirii cotidiene”.Antigona Silvia Rogozea
Mirela Trăistaru
Absolventă de design vestimentar și pictură a Universitatii de Arta si Design din Cluj-Napoca și a prezentat peste 60 de expoziţii personale în România, Statele Unite, Elveţia, Olanda, Austria, India, Coreea de Sud, Danemarca, Japonia și Egipt și a participat la peste 120 de expoziţii colective. O artistă extraordinar de prolifică, a cochetat și cu filmele de artă şi piesele de teatru, realizând costumele și decorurile pentru spectacole importante. Astfel, ea a lucrat cu regizori precum Lucian Giurchescu, Alexandru Tocilescu, Ion Lucian, Sanda Manu, Anca Colțeanu, Chris Simion și Gelu Colceag si actori precum Ștefan Iordache, Alexandru Repan, Sebastian Papaiani, Ioana Bulcă, Sanda Toma. Pe lângă scenografie, decoruri, costume, body painting, este grafician și curator. Mai multe detalii despre artistă: http://mirelatraistaru.ro/.[:]
Comentarii recente