In perioada 8 – 21 septembrie, la Centrul Artelor Vizuale expune artista Anca Coleașă.

ONE MORE SONG

Există artiști pe care îi cunoaștem înainte să îi întâlnim.

Le știm vocile, le recunoaștem primele acorduri, le purtăm muzica ani întregi fără să ne întrebăm când au devenit parte din propria noastră poveste.

Pentru generația care a crescut în România anilor ’90, întâlnirea cu muzica occidentală a însemnat mai mult decât descoperirea unor artiști. Într-o lume care își căuta un nou început, fiecare casetă copiată, fiecare emisiune de radio ascultată până târziu în noapte și fiecare album găsit după lungi căutări deschideau o fereastră către ceva necunoscut. Nu învățam doar muzică. Învățam că lumea era mai mare decât o bănuiam.

Înainte să le vedem chipurile, le-am cunoscut vocile.

Ani mai târziu, am ajuns să îi privesc prin obiectiv, și pentru mine au devenit din concerte, portrete.

Expozitia este despre distanța dintre adolescentul care asculta casete și fotograful care ajunge astăzi în fața acelorași oameni.

De fiecare dată când fotografiez un muzician, există o clipă în care luminile concertului nu mai contează, rămâne doar privirea. În acea clipă, timpul devine vizibil.

Fotografiile din această expoziție s-au născut din astfel de momente.

Nu sunt imagini despre celebritate și nici despre spectacol. Sunt portretele unor oameni a căror muzică a însoțit viețile a milioane de fani și care, fără să-și, au devenit parte din memoria unei generații.

Privindu-i astăzi, nu vedem doar trecerea anilor pe chipurile lor. Vedem și timpul care a trecut peste noi. Întâlnirea cu ei devine inevitabil și o întâlnire cu propria noastră memorie.

La sfârșitul fiecărui concert există un moment aproape ritualic. Muzica se oprește. Luminile se aprind. Artiștii părăsesc scena. Și, pentru câteva clipe, nimeni nu este pregătit să accepte că totul s-a încheiat.

Atunci se aude aceeași cerere, în orice limbă și în orice colț al lumii: One more song.

Poate că nu cerem doar încă o piesă. Poate că cerem încă puțin timp, încă o întâlnire. Încă o șansă de a rămâne pentru câteva clipe în locul acela unde muzica și memoria se întâlnesc.

Această expoziție este acel moment. Un bis care nu se ascultă, ci se privește.