Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 24/11/2024

Scroll to top

Top

Peisaj Contemporan @ CAV

Peisaj Contemporan @ CAV
Doctor

Expoziția ,,Peisaj Contemporan” la galeria Căminul Artei

În perioada 18-28 septembrie 2023 se va desfășura la galeria Căminul Artei expoziția colectivă ,,Peisaj Contemporan”.

Curatori: Marius Frățilă, Ilie Chioibaș.

Vernisajul va avea loc joi, 21 septembrie 2023, iar demersul artistic va fi prezentat de Ana Amelia Dincă, critic de artă.

Ca temă a artei, peisajul, pare a fi doar aparent un subiect mai puțin interesant, nu numai ca motiv de inspirație, ci și din perspectiva mersului înainte al artei actuale. Însă multitudinea de expresii plastice pe care le determină acesta este similară stilului și viziunii multor generații de artiști, care îl transformă într-o temă inepuizabilă și mereu proaspătă, prin direcțiile vizuale abordate, care acoperă experiențele secolului al XX-lea, parcurgând norme ale figurativului, dar și ale unei realități interpretate până la esențializarea ei la nivelul simbolului. Coeziunea motivului pictural cu lumea interioară, alăturând imaginea exterioară temperamentelor și emoțiilor omului,  conduce reprezentările naturii în datele unei panoplii stilistice cuprinzând atât reflexe ale clasicismului și modernismului, dar și note estetice de după anii 1950, astfel încât, diversitatea abordărilor să fie una ilustratoare de identități vizuale, care excelează inclusiv din perspectiva tehnicilor, dar și a comportamentului creator, vizând plein-air-ul, cultura atelierului și a experimentului. Naturii și lumii subconțiente din compozițiile peisagistice, li se adaugă citadinul, care este o constantă în pictura românească, având implicații sociologice și politice. Diferența între variatele sensibilități artistice o fac amănuntele arhitecturii și forfota vieții cotidiene, verticalitatea monumetelor religioase și de patrimoniu, dar și orizontalitatea străzilor ce presupun prezența formală a omului, subînțeleasă uneori și prin  habitatul evocat. Abordările mixte, uleiul și acrilicul scot la iveală ampretele unui limbaj plastic foarte diferit de la un pictor la altul. Păstrând academice rigori compoziționale, însușite în universitățile de specialitate, dar făcându-se simțită și prezenta unor derogări de la norme, din care pot rezulta imagini spectaculoase, pictorii contemporani de peisaj imprimă  notele personale  în ceea ce privește pensulația sau abordarea mijloacelor de expresie, surprinzând partea diurnă sau întunecată a existenței, reflectată în cromatică și în gestul artistic, creând un cosmos complex, ale cărui fațete sunt replica nedisimulată a propriei noastre existențe. Un peisaj poate fi  esențializat în câteva linii sau într-un succint număr de pete de culoare, poate fi analizat în complexitatea detaliilor, implicând orice tip de perspectivă sau aplatizare și diverse luminiscențe și umbre. Indiferent cât de abstract este, acesta va fi pandantul datului de a observa și a medita prin intermediul acumulărilor culturale și sensibilității. 

Ana Amelia Dincă