PEISAJUL ÎN ARTA CONTEMPORANĂ @ Constanța
Consiliul Județean Constanța prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, organizează în perioada 4-24 mai 2022, prima ediție a Concursului Național de Pictură „Lucian Grigorescu”. Concursul Național de Pictură „Lucian Grigorescu”, vine în întâmpinarea cursanților talentați, fiind o competiție ce are ca scop motivarea celor pasionați de pictură, artă, valori ce joacă un rol extrem de important în dezvoltarea intelectuală și culturală a celor mari cât și a celor mici.
Concursul este deschis cursanților Școlilor populare de arte și meserii din țară și Centrelor culturale județene.
Tema primei ediții este intitulată: „PEISAJUL ÎN ARTA CONTEMPORANĂ”
Deschiderea expoziției va avea loc în data de 4 mai, începând cu ora 12:00 și poate fi vizitată până pe 24 mai 2022. Lucrările vor fi expuse la Muzeul de Artă Constanța, iar câștigătorii premiilor vor fi anunțați la vernisaj.
Din juriu fac parte: Dr. arte vizuale Florentin Sîrbu, prof. în cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, asistent Universitar în cadrul Universității „Ovidius” Constanța și totodată președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Constanța, (președinte juriu), Lelia Rus- director Muzeul de Artă Constanța, doctor în arte vizuale, artist vizual și lector Univ. Dr. în cadrul Universității „Ovidius” Constanța și Ovidiu Felipov – artist vizual, Conf. Universitar Dr. în cadrul Universității „Ovidius” Constanța, profesor în cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.
Coordonatorul și inițiatorul concursului, este Dr. în arte vizuale Florentin Sîrbu. Regulamentul concursului poate fi descărcat din link-ul de mai jos:
Prima ediție a Concursului Național de Pictură „Lucian Grigorescu”, a adunat peste 50 de inscrieri.
Comentarii recente