Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 26/12/2024

Scroll to top

Top

Pictoavangarda @ Craiova

Pictoavangarda @ Craiova
Nistor Laurențiu

La Muzeul de Artă Craiova va avea loc joi, 17 martie 2022, ora 12:00, lansarea volumului Pictoavangarda, autor Cătălin Davidescu. Evenimentul se va desfasura în Sala Oglinzilor, avându-i ca invitați speciali și parteneri de dialog pe: Doina Lemny, muzeograf-cercetător la Muzeul Național de Artă Modernă – Centrul George Pompidou din Paris, prof. univ. dr. Ruxandra Demetrescu, Universitatea Națională de Arte București, și Petrișor Militaru, redactor șef al revistei „Mozaicul”. Moderatorul evenimentului va fi arh. Emilian Ștefârță, managerul Muzeului de Artă Craiova.Volumul lui Cătălin Davidescu -Pictoavangarda- studii și comunicări completează bibliografia referitoare la cunoașterea fenomenului Avangardei, aducând informații inedite despre: Arthur Segal, Marcel Janco, Grégoire Michonze, Dimitrie Vârbănescu, IlarieVoronca, Jacques Hérold, Sașa Pană, Dolfi Trost, Gellu Naum, Gherasim Luca, Victor Brauner, Sandu Darie, Génica Athanasiou.
Studiul beneficiază de o prefață semnată de prof.univ.dr. Cristian Robert Velescu, unul dintre cei mai renumiți cercetători în domeniu, și a fost realizat de Muzeul de Artă Craiova în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană București.Cătălin Davidescu este doctor în arte vizuale, istoric și critic de artă, expert în artă modernă și contemporană. Este membru în colegiul de redacție al revistei „Ramuri” și susține cronica de artă plastică în revista „România literară”.
Este interesat de Ion Țuculescu, iar volumul Ion Țuculescu – Reconstituirea, apărut în 2020, a primit Premiul revistei „Arta”. Este preocupat de studiul mișcării de Avangardă din România, publicând totodată și numeroase studii, eseuri, cronici de artă modernă și artă contemporană românească.