Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 29/07/2025

Scroll to top

Top

Pictură/desen Dumitru Macovei @ Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi

Pictură/desen Dumitru Macovei @ Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi
Nistor Laurențiu

Consiliul Județean Bistrita-Năsud,Complexul Muzeal Bistrița-Năsaud,Muzeul de Artă Comparată Sîngeorz-Bai
Dumitru Macovei. Pictură și desen
Muzeul de Artă Comparată , Sângeorz-Băi
Curatori: Maxim Dumitraș, Constantin Țînteanu
Vernisaj: vineri, 1 august 2025, ora 18:00
Expoziția Dumitru Macovei – Pictură și desen nu este o retrospectivă și nu urmărește cronologia sau un traseu stilistic; ea este, mai degrabă, pauză de respiro, un intermezzo, popas pe calea străbătută de autor în căutările sale.
Macovei face copaci roșii fiindcă s-au mai pictat. La fel ca Mondrian, Gauguin, Vlaminck, intră cu totul în jocul interpretărilor cromatice — dincolo de orice nuanțe, prejudecăți și excese.
Pictura lui oscilează între realitatea văzută și necunoscutul din spatele aparenței; încearcă să pună în simboluri dialogul dintre obiect și vibrația lui subtilă. Acolo unde vermilionul redă strălucirea țiglelor, cobaltul face aerul să strălucească, privirea primește claritate, iar mintea — ascuțime.
Pe masa pictată de Dumitru Macovei se soresc perele galbene. Cerul azuriu, oglindit în podeaua netedă, e traforat meșteșugit cu umbre înfrunzite; un perete trimite albul direct în cuțitul de paletă. Toată culoarea din lume pare concentrată în acel spațiu în care tușele amestecă materia cu lumina.
Lucrările ȋi sunt marcate de o permanentă căutare, reluare continuă a unei munci la capătul căreia se află întrebarea firească: de câte pânze este nevoie pentru a întrezări adevărata față a lumii?
Constantin Țînteanu