Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 14/11/2024

Scroll to top

Top

SALONUL STICLEI 2022: AMPRENTE @ Orizont

SALONUL STICLEI 2022: AMPRENTE @ Orizont
Nistor Laurențiu


INVITAȚIE DE PARTICIPARE și REGULAMENT

SALONUL STICLEI, manifestare ajunsă la cea de a 34-a ediție, va marca Anul Internațional al Sticlei 2022 cu expoziția AMPRENTE, ce va avea loc în perioada 18 aprilie-16 mai la galeria de artă ”Orizont” din București.
Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Arte Decorative, are plăcerea de a invita artiștii interesați să participe la expoziția de grup AMPRENTE să depună online aplicația până la data de 31 martie 2022 la adresele de e-mail: cristinailinca64@gmail.com sau ioanastelea.glass@gmail.com, cu cc la tudorcioroiu@gmail.com
Aplicația trebuie să conțină 4 elemente:
1. Fotografie lucrare (în format jpg sau pdf, rezoluţie 300 dpi, cu numele autorului si al lucrarii in titlu; de exemplu: Ioana Georgescu_Studiu in alb). Rugăm trimiteți fotografia atașată separat, nu în corpul formularului (din motive de prelucrare).
2. Formular de înscriere, care să conțină:
• Nume sau pseudonim artist/ă
• Titlul lucrării
• Tehnică
• Material/materiale (în cazul lucrărilor mixte)
• Dimensiuni
• Scurt CV (5-6 rânduri)
• Date contact – adresă e-mail sau nr. telefon pentru comunicarea rezultatelor selecției și detalii organizatorice (nu vor fi făcute publice).
3. Dovada de plată a taxei de participare.
4. Dovada de plată a cotizației pe anul 2022 pentru membrii UAP.
Taxa de participare de 100 lei, poate fi plătită în contul UAP RO83BACX0000003005108002, deschis la Banca UniCredit Tiriac, cu mențiunea SALONUL STICLEI 2022 sau direct la sală.
Pot aplica membri ai Uniunii Artiștilor Plastici, precum și studenți/absolvenți ai facultăților de Arte. Lucrările trebuie să fie realizate din sticlă sau combinații de sticlă și alte materiale.
Lucrările care au un sistem de prindere/agățare trebuie trimise împreună cu sistemul respectiv și eventual cu instrucțiuni de montare.
Studenții sunt exceptați de la plata taxei de participare.
Jurizarea va avea loc între 1-5 aprilie. În perioada 6-10 aprilie se vor comunica participanților rezultatele selecției. Lucrările selectate vor fi predate personal sau trimise prin curier/alte mijloace la sala Orizont, unde trebuie să sosească pe 16-17 aprilie 2022, între orele 11-19.
Costurile pentru transportul lucrărilor (tur-retur) vor fi suportate de către participanți. Vă rugăm să ambalați și etichetați corespunzător lucrările trimise. Organizatorii nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele daune survenite în timpul transportului.
Informații suplimentare puteți obține de la:
Vlad Cioroiu (la tel.: 0723721486),
Ioana Stelea (ioanastelea.glass@gmail.com, tel.: 0761817869),
Cristina Ilinca (cristinailinca64@gmail.com).

România | Galeria Orizont
B-dul Nicolae Bãlcescu, nr. 34 A, Bucureşti
Tel: 0213126723
https://uap.ro
https://www.facebook.com/uapdinromania/
Programul galeriei Orizont:
Luni- Vineri 11:00 – 19:00