SIMU Revival – Reinterpretări contemporane ale studenţilor UNArte @ Galeria The Institute de la Combinatul Fondului Plastic

În 19 noiembrie 2025, la Galeria The Institute de la Combinatul Fondului Plastic, are loc vernisajul expoziției „SIMU Revival”, un proiect inițiat și coordonat de istoricul de artă Raluca Băloiu, realizat cu sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici din România și finanțat de Primăria Sectorului 1 prin concursul de proiecte din 2025.
Ora 18:00 – vernisaj
Proiectul reunește lucrări de pictură, sculptură și instalație, realizate de studenții Universității Naționale de Arte din București, care reinterpretează patrimoniul fostului Muzeu Simu. Sub coordonarea mentorilor Lect. univ. dr. Réka Csapó Dup (sculptură) și Lect. univ. dr. Andrei Tudoran (pictură), împreună cu profesorii Asist. univ.dr. Cătălin Bădărău, Lect. univ. dr. Elena Bobi Dumitrescu, Conf. univ. dr. Adrian Pîrvu, Asist. univ. dr. Cristian Răduță și Lect. univ. dr. Mihai Rusen, proiectul creează un spațiu de cercetare vizuală și reflecție critică asupra memoriei Muzeului Simu și a relevanței sale în prezent.
Ora 19:00 – video mapping & live drawing
Programul include și o intervenție vizuală formată dintr-un video mapping realizat de Silviu Luda și un live drawing creat de Robert Obert
***
Expoziția studenților Universității Naționale de Arte din București propune o reinterpretare contemporană a patrimoniului Muzeului Simu, primul muzeu privat de artă modernă din România. Patrimoniul acestui muzeu devine punctul de plecare pentru noi forme de expresie vizuală, invitând tinerii artiști să exploreze, să reimagineze și să actualizeze memoria unui reper cultural esențial al începutului de secol XX. În spiritul lui Arthur C. Danto și Thierry de Duve, sensul unei opere se reactivează prin relectură și intervenție critică, nu prin reproducere fidelă — iar studenții tratează colecția Simu ca punct de plecare, transpunând imaginile în limbajul prezentului. Practicile unor artiști majori ai scenei internaționale confirmă această paradigmă: Gerhard Richter estompează și suprapune imagini preexistente, transformându-le într-o memorie vizuală instabilă; Jeff Koons reactivează iconografiile clasice prin schimbări radicale de materialitate și context, integrând privitorul în operă; iar Cindy Sherman reinterpretează portrete celebre în registru ficțional, subliniind că trecutul capătă noi sensuri prin reconfigurare. Toate aceste direcții demonstrează că reinterpretarea este o extensie a existenței operei, oferind tradiției un regim de vizibilitate dinamic și actual. În acest cadru, SIMU Revival activează patrimoniul Muzeului Simu ca resursă pentru viitor, generând forme și dialoguri noi în cultura vizuală contemporană.
Documentarea studenților UNArte a început cu prezentările dedicate Muzeului Simu susținute de Oana Marinache (istoric de artă și cercetător), Angelica Iacob (istoric de artă și muzeograf la Muzeul Municipiului București) și Liliana Chiriac (istoric de artă și muzeograf la Muzeul Colecțiilor de Artă). Aceste întâlniri le-au oferit studenților cadrul necesar pentru a reinterpreta patrimoniul Muzeului Simu în registru contemporan. Este de remarcat rigoarea și seriozitatea tinerilor artiști implicați, care au realizat lucrări noi în dialog direct cu patrimoniul. Prin interpretările lor – picturale, sculpturale sau multimedia – memoria Muzeului Simu devine un spațiu vizual activ. Expoziția propune perspective actuale și critice asupra tradiției.
În cadrul proiectului SIMU Revival au participat studenții: Alexia Besnă, Kethy Bivolaru, Gabriela Bobaru, Adriana Bosîncianu, Brănescu Cristiana, Andra Buzaș, Mario Cristian Burlacu, Mihail Croitoru, Ovidiu Cucu, Marius Damian, Mihnea Dămăceanu, Alexia Denisa Dumitru, Catalina Enache, Adriana Ileana Ghica, Maria Glăvan, Alex Grama, Grădinaru Oana, David Isopescu, Andreea Ioniță, Lucas Kuhl, Ardelean Mălina, Ardeleanu Matilda Tünde, Alexandru Macovei, Ingrid Nemțanu, Mona Neagu, Ingrid Turk, Toma Pleșca, Daria Trandafir, Secheșan Theodor, Ruxandra Vulpe, Mihai Voicu și Valerica Zaharia.
Nu în ultimul rând, sunt menționați studenții Departamentului de Istoria și Teoria Artei, coordonați de Conf. univ. dr. Mirela Dăuceanu, care vor redacta textele critice dedicate lucrărilor colegilor lor. Prin contribuția lor, discursul teoretic al expoziției este articulat coerent, iar demersul artistic este contextualizat adecvat în peisajul cultural contemporan. Aceste practici arată că reinterpretarea nu este o abatere de la original, ci o continuare a existenței sale: un mod prin care tradiția rămâne activă și relevantă. Arta contemporană deschide trecutul către sensuri noi, punându-l în dialog cu prezentul. În acest spirit, SIMU Revival transformă patrimoniul Muzeului Simu într-o resursă pentru viitor, capabilă să genereze noi forme de creație, noi direcții de înțelegere și moduri actuale de a reimagina istoria vizuală.
Raluca Băloiu, istoric de artă, initiator și manager proiect Simu Revival
Principalii parteneri ai proiectului sunt Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul Municipiului București, Librăriile Humanitas, Universitatea Națională de Arte București și Liceul de Arte „Nicolae Tonitza”. Prin colaborarea acestor instituții reprezentative, proiectul creează o rețea de dialog între patrimoniul istoric, mediul educațional și arta contemporană, reafirmând rolul artei ca instrument de cunoaștere, memorie și formare culturală.https://www.facebook.com/events/855780094216217?acontext=%7B%22event_action_history%22%3A[%7B%22mechanism%22%3A%22attachment%22%2C%22surface%22%3A%22newsfeed%22%7D]%2C%22ref_notif_type%22%3Anull%7D
Raluca Băloiu – Weaving project dreams and conjuring magic into reality+40.741.962.678Member of the International Association of Art Critics https://aica-ro.org/membri/https://www.rciusa.info/post/contemporary-romanian-art-scene-in-7-gallery-tours-e4-7-galeriile-carol/
https://my.matterport.com/show/?m=viw4p2UrG1q
Comentarii recente