Stela Maria Lucici, expoziție de pictură la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia, Sala „Atelier”, sâmbătă, 1 martie, ora 13,30

Relația dintre culoare și desen, dintre suprafața suport și însemnările sonore ale liniilor definește arta Stelei Maria Lucici. Atât în colajele textile, cât și în pictură, unitate de viziune este constituită pe un limbaj vizual adaptat unei sensibilități sporite pentru forma clară, născută din logica geometriilor. Cromatica se așează domol în spațiul bidimensional, care prin casetoanele lui asamblate sau de sine-stătătoare, susține echilibrul grafismelor modelate divers și expresiv. Ductul linear, dispus concentric și repetitiv, în plasticități variate, consemnează asimetrii de o finețe extremă, așezate grupat asemeni unor șoapte sau ca niște strigăte care se pierd în clepsidre stilizate. Însă, totul are o logică, suprafața vibrează în jurul unui ax central imaginar, în funcție de care Stela Maria Lucici esențializează timpul, ciclicitatea existenței fiind marcată prin sugestia unor elemente ale genezei, forme primordiale și de habitat, însemne ale culturii și spiritualității noastre, de la sugestii ale vechii arhitecturi în lemn până la o deplină esențializare brâncușiană. Negrul face parte întotdeauna din recuzita cromatică a artistei, rama fiind actantul direct al discursului. Susținând stilistic lucrarea, autoritatea estetică a negrului rezidă în acest caz din pigmentarea lui în note catifelate, plasarea în ambianța ocrului, oranjului sau unui albastru diamantin, având forța neutralizării culorilor din vecinătate, pe care le pune în evidență și mai mult cu materialitatea lui tectonică. Având putere absolută de impact, această energie acromatică, puctând dorința de exaltare a lumii interioare a artistei, captează luminscențe printre traseele gestuale, mai reținute sau mai dezinvolte, răzlețe ori tensionate recurent, coagulate într-un punct sau inundânt suprafața. Selecția culorilor este una specifică plasticienei operând cu puține nuanțe ce susțin corporalitatea compoziției. Formula care îi personalizează discursul vizual este contrastul dintre negru abordat ca suprafață structurând sintetic imaginea alături de alte două/trei pete tonale, care sunt dominate de caracterul linear al juxtapunerilor, obținute din ducturi grafice. Conformația imaginilor este definită de un centru suport fixând armonic în pagină forma unui totem aparținând sufletului artistei, protejându-i energiile creatoare și conferindu-i flexibilitatea necesară în a-și concetiza identitatea artistică.

Ana Amelia Dincă