Tauri de Pucará @ Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti”
Am onoarea de a reprezenta România într-un proiect inedit și original, expoziția itinerantă a Taurilor de Pucará, prin Ambasada Peru la București – Embajada del Perú en Rumanía și cu colaborarea Muzeului Satului. Voi prezenta interpretarea mea, modernă, a Taurului de Pucará, un simbol cultural al identității andine și spaniole din sudul Republicii Peru. Am abordat semnificația metaforică a acestui taur într-un mod contemporan, cu elemente personale simbolizând libertatea, uniunea dintre oameni, deschiderea și viziunea.
Prin adăugarea unor elemente proprii, am creat o nouă poveste, inedită.
Păsările săgeată simbolizează direcția și precizia, precum și libertatea și mișcarea fără opreliști, în timp ce mâinile simbolizează conexiunea umană și dorința de unitate.
Anul acesta sărbătorim 85 de ani de relații diplomatice dintre Peru și România. Mulțumesc E.S. domnului Félix Denegri Boza, Ambasadorul Republicii Peru în România, și Prof. Dr. Paulina Popoiu, Manager al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti,” și, nu în ultimul rând, Cristinei Liberis pentru susținerea acestui eveniment.
Vă invit să descoperiți interpretarea mea artistică a Taurului de Pucará, o îmbinare între tradiție și inovație, vineri 10 mai, ora 16.00, Sala de Sticlă, Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti”.
Alina Codin
Comentarii recente