Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 24/11/2024

Scroll to top

Top

THE WAY OF FASHION @ Piteşti

THE WAY OF FASHION @ Piteşti
Doctor

În perioada 17 – 30 iulie 2023 la Galeria de Artă Metopa a Filialei UAP Argeș, poate
fi vizitată expoziția „THE WAY OF FASHION” a designerului Mihaela Giuiu.
În arta contemporană, moda vestimentară și-a căpătat un statut propriu, devenind o
ramură artistică, absorbind puțin câte puțin din toate celelalte genuri artistice atât din zona
artelor vizuale, cât și din zona artelor spectacolului. Astfel, interdisciplinaritatea și-a pus
amprenta conturând noi forme de expresie artistice convenționale și neconvenționale. De aici
reiese faptul că designerii sau artiștii vizuali din această industrie creativă nu pot avea doar o
abilitate principală, ci au nevoie de un set de abilități versatile pentru a putea dezvolta un
produs util, inovator, construit în baza unui client real, care să reziste testul timpului. La
acestea se mai pot adăuga idei conceptuale cu scop artistic, care reflectă paradigmele
momentului, arătând diverse realități înconjurătoare ori crezuri ale artiștilor în cauză.
Mihaela Giuiu prezintă publicului expoziția intitulată THE WAY OF FASHION, în
cadrul căreia artista propune o viziune de ansamblu asupra domeniului modei vestimentare,
arătând drumurile care se pot desprinde din această sferă de activitate interdisciplinară.
Focusul artistei cade pe procesul de design în sine, arătând importanța fiecărui pas,
pornind de la idee, concept, cercetare și dezvoltare, până la produsul finit. În tot acest parcurs,
Mihaela presară din loc în loc și ilustrația de modă, o ramură distinctă a acestui vast domeniu
creativ, fiind una dintre direcțiile modei, ivită din priceperea, talentul și amprenta personală a
ilustratorului de modă.
În susținerea discursului său asupra faptului că moda este un domeniu interdisciplinar,
îi are alături pe artiștii vizuali Irina Vîlcu și Valentin Teodorescu. Aceștia punând în evidență
direcția pur artistică a obiectului-veșmânt, a creației vestimentare cu valențe pur artistice.
Criticul de artă Lavinia – Elena Vieru spune despre expoziția artistei că:
„În “THE WAY OF FASHION” complexitatea metodelor de lucru din spatele creațiilor
sale. De la concept, schiță şi ilustrație de modă până la produsul finit, o piesă vestimentară
este rezultatul procesului laborios al prelucrării ideii şi al tranziției acesteia din spațiul
imaginar către cel fizic.
Parcursul este unul interdisciplinar, Mihaela îmbinând moda cu tehnologia şi plasând
creațiile sale între estetic şi funcțional. Ilustrațiile de modă exprimă forță, vigoare,
expresivitate. Proiectele de design vestimentar propun modalități inedite de a purta veșmântul
care se poate transforma şi rearanja pe corp în funcție de creativitatea purtătorului şi de
proporțiile acestuia, indiferent de gen. Mihaela a mijlocit procedeul prin versatilitate, mult
fațetare, jocul volumelor şi al dimensiunilor. Compozițiile personale ale artistei, plasate între
abstract şi decorativ sunt aplicate în pliurile materialelor. Mișcarea dezvăluie simbolul vocii
interioare a purtătorului concretizată în compoziția policromă aplicată pe un fundal negru-
intens.
Mihaela Giuiu inovează constant făcând apel la ingineria textilă şi nanotehnologică.
Observăm concretizarea experimentului artistic şi tehnologic în produsul finit inovator. O
cantitate considerabilă de informație vizuală este înmagazinată într-o piesă. Mihaela este

atentă la ceea ce se petrece în jurul său, la nevoile societății şi ale individului. Redistribuirea
greutății unui rucsac, realizarea unei modalități inovatoare de colectare a amprentelor de pe
textile în parteneriat cu laboratoarele de criminologie, optimizarea procesului de fabricare a
materialelor într-o firmă, realizarea unor încălțări care să înlesnească munca terapeuților,
sunt doar câteva din multiplele proiecte dezvoltate de Mihaela. Prin creativitate şi atenție la
detalii, Mihaela dezvoltă procedee complexe de asimilare a rezultatelor cercetării tehnice şi
vizuale. Acestea sunt prelucrate în laboratorul imaginativ şi dezvăluite ulterior, într-o logică
a contemporaneității.
Creațiile Mihaelei Giuiu sunt inovatoare, sunt realizate cu ingeniozitate şi comportă
valențe estetice. Expoziția în sine este organizată ca o dispunere în spațiu inedită, o
compunere scenografică ce conține ilustrații de modă, proiecte, editoriale, portofolii,
costume. Observăm juxtapunerea eleganței non culorilor “colajului” spațial policrom.
Artiștii invitați, Irina Vîlcu şi Valentin Teodorescu completează imaginea de ansamblu cu
două creații vestimentare inspirate din costumul tradițional românesc.
Irina Vîlcu revitalizează costumul românesc într-o nouă poezie a formelor. Grafiile din
silicon sunt aplicate peste materialele din in şi bumbac. Liniile sinuoase ale ținutei sunt
completate de structurile angulare ale materialelor fixate pe mânecile supradimensionate.
Observăm dozajul cantităților formelor şi traseul liniilor ca un desen ce străbate marginile
laterale verticale ale ținutei. Irina Vîlcu creează un joc vizual şi dirijează privirea pe o
traiectorie ritmată. Formele aplicate pe veșmânt se situează într-un raport de
complementaritate şi sunt reechilibrate mai apoi în completarea imaginii de ansamblu.
Valentin Teodorescu reinterpretează tradițiile și spiritul cultural tradițional pornind de
la o imagine arhaică a spațiului românesc. Prin sintetizarea formelor, imaginea se transformă
şi devine simbol vizual. Costumul românesc din zona Sibiului este punctul de plecare pentru
procesul de explorare, elaborare şi restructurare coloristică. Cusătura își depășește rolul
funcțional şi devine linie a unui desen repetat pe suprafața costumului. Se creează un joc
ritmic orizontal descriind o reminiscență a fotei tradiționale. Valentin Teodorescu
experimentează constant şi înglobează în ținutele sale o notă arhaică perpetuată şi readusă în
actualitate.”
Mihaela Giuiu este absolventă a University of South Wales – BA (HONS) Fashion
Design (Licență) și Liverpool John Moores University – MA Fashion Innovation and
Realization (Master). Preocupările sale în industria designului vestimentar au în prim-plan
cercetarea și dezvoltarea de produs bazată pe nevoile consumatorului cu scopul de a inova și
spori funcționalitatea produsului vestimentar.
Deși abordarea proiectelor de design este caracterizată prin gândirea critică, are o
fundație solidă în artele plastice și își folosește acest set de abilități în comunicarea vizuală de
idei, dar și în explorarea și organizarea conceptelor artistice.
Este un designer și artist vizual proactiv, cu experiență internațională în India,
Portugalia, Țara Galilor și Anglia, membru stagiar al Uniunii Artiștilor Plastici din România,
implicată în diverse proiecte de artă, o susținătoare a producției fair-trade și a sustenabilității
în modă.
Irina Vîlcu a studiat Moda-Design Vestimentar (Licență) și Strategii de Modă și
Costum (Master) la Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte

Decorative și Design. Activează în domeniul artelor vizuale și designului prin crearea unor
obiecte vestimentare într-o viziune personală. Este un participant activ în competiții, expoziții
și evenimente din domeniu. Are un talent înnăscut pentru culoare și printuri, actualmente
explorându-și interesul pentru găsirea soluțiilor în design, destinate persoanelor plus size. Este
o fire pragmatică, cu focus pe estetică și funcționalitatea în design, și merge până la extrem în
perfecționarea proiectelor.
Valentin Teodorescu este absolvent al Universității Naționale de Arte din București,
Facultatea de Arte Decorative și Design, secția Modă-Design Vestimentar – Licență și
Strategii de Modă și Costum – Master. Actualmente este doctorand în cadrul Școlii Doctorale
ale aceleiași instituții și membru stagiar al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala
Design, București. Preocupările sale artistice se îndreaptă pe de-o parte către zona designului
vestimentar și costume, iar pe de altă parte către zona performing-ului de costum, conturând
mereu personaje cu povești absurde, amuzante și neconvenționale. El folosește moda ca
pretext pentru a da viață unor variate manifestări artistice, ce au ca punct de pornire
veșmântul, cunoscut sub toate formele sale.