„Transfigurări” – Galeria Simeza, București
Robert Vraciu • Nicolae Stoica • Ionel Iștoc
Galeria „Simeza” va găzdui, începând cu 15 noiembrie a.c., expoziția „Transfigurări” –
Iștoc, Stoica, Vraciu – manifestare ce se va deschide oficial luni 17 noiembrie 2025, la orele
17.00.
Expoziția reunește trei artiști cu viziuni diferite, dar care se întâlnesc undeva în
profunzime – în felul în care privesc omul și lumea. Pictura lui Robert Vraciu, bronzurile lui
Nicolae Stoica și structurile metalice ale lui Ionel Iștoc vorbesc despre devenire, despre cum
materia, forma și energia ne ajută să înțelegem ce înseamnă să exiști.
„Transfigurări” continuă dialogul început în 2022, când Vraciu și Stoica au expus
împreună la Simeza. Atunci au fost două solo show-uri distincte – „Cronografii” și „Sacrificiu”.
Acum, prezența lui Ionel Iștoc aduce o altă dimensiune necesară completării viziunii
existențialiste promovată de Vraciu și Stoica. Publicul va aprecia modul în care lucrările celor
trei creează o tensiune productivă între concret și abstract, între greutate și ușurință.
Robert Vraciu prezintă o serie de peisaje care sunt, de fapt, stări interioare. Masivitatea
reliefului stâncos, structurile industriale (acel stabilopod care revine obsesiv), valurile uriașe,
fundalurile dense unde lumina pătrunde cu greu – toate par a fi proiecții ale conștiinței. Tușele
groase, mișcarea culorii, cromatica de brunuri, griuri, ocruri și verde-marin construiesc un
univers teluric, apăsător. În tot acest univers se întrevăd și forme umane – mâini, siluete, umbre –
prezențe care se luptă cu propria lor limită. Este o pictură a confruntării cu materia, cu timpul, cu
ideea de transcendență.
Bronzurile lui Nicolae Stoica au altă energie – figura umană e prezentă ca arhetip, dar
supusă unei transformări continue. Trupuri fragmentate, torsuri tensionate, figuri care poartă
simboluri ale înălțării – toate vorbesc despre lupta cu timpul și cu greutatea propriei condiții.
Stoica păstrează ceva din noblețea clasică a sculpturii, dar o filtrează printr-o sensibilitate
contemporană. Formele sunt simplificate, concentrate – ca niște relicve care întruchipează esența.
Pe de altă parte, Ionel Iștoc aduce în expoziție un alt tip de creativitate. Structurile lui din
sârmă și tije metalice, cu acele volume ovoidale înăuntru, sunt fragile, aeriene. În interiorul
formelor aspre, reci, se află sfere albe – metafore ale germenului, ale vieții ascunse în rețelele
existenței. Sculpturile lui par diagrame, vizualizări ale modului în care se împletesc fragilul și
durabilul, vizibilul și invizibilul. Astfel, ființa devine energie, vibrație a spațiului.
În „Transfigurări”, cele trei registre – teluric, corporal, aerian – se completează perfect.
Vraciu aduce dimensiunea mitologică a lumii interioare, Stoica dă trup mitului prin bronz, Iștoc
dezmembrează materia până la structura ei energetică. Privitorul este invitat să se miște între ele,
să perceapă greutatea, ritmul și transparența. Arta depășește aici simpla reprezentare și devine o
încercare de a înțelege ființa în fața propriei fragilități.
Diana Roman
Critic de artă