Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 13/11/2024

Scroll to top

Top

Urmă – vibrație – undă @ Artoteca

Urmă – vibrație – undă @  Artoteca
Nistor Laurențiu

Biblioteca Metropolitană din București, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, vă propune în continuă sezonul expozițional 2024, la Galeria ARTOTECA, o expoziție ce reunește lucrări a trei artiști ieșeni: Zamfira Bîrzu, Gabriela Drinceanu și Eugen Harasim. Despre arta celor trei artiști prezenți pe simezele galeriei bucureștene, reputatul critic de artă, Maria Bilașevschi afirma:

Cu un număr important de expoziţii personale şi de grup, Zamfira Birzu, Gabriela Drinceanu și Eugen Harasim s-au remarcat prin consecvenţa şi consistenţa proiectelor artistice, proiecte care abordează sub o formă ce nu se doreşte a fi lecturată facil, societatea contemporană şi problemele ridicate de umanitate ȋn timpuri ale schimbări, identitate şi regăsire cu o amprentă stilistică unică.

La limita citirii codului figurativ, lucrările Zamfirei Bîrzu expun o idee picturală unică, cu radiere cromatică aparte. Intuind natura mai mult ca geneză decât ca ansamblu de forme cromatice finite, universul se transformă pentru artistă într-o reţea deasă de semne, de corespondenţe, unde formele se cuprind și se sugerează reciproc. Personajele sale însumează valențe universale, atemporale, ce nu pot fi atribuite unui singur spațiu și loc, fiind arhetipuri la limita dintre realitate şi imaginaţie, dintre ceea ce retina poate recunoaşte şi aseamănă şi plăsmuirile mitologice, ale unor fiinţe angelice. Zeițele arhetipuri, muze ocrotitoare ale feminității, ale amorului sau inţelepciunii, ale visării, personajele Zamfirei Birzu sunt metafore ale zborului şi ale pământului, prinse în lumea din mijlocul acestora.

Zamfira Bȋrzu introduce ȋntr-un ansamblul epurat de analogii perfecte câte un detaliu ce are uneori o valoare simbolică şi care restabileşte contactul dintre pictura intens interpretativă şi circuitul realității obiective. Astfel, personajele sale devin receptacole ale unor judecăți asupra realului, asupra existenței. Plasate, ȋn concepție, într-un spațiu bidimensional, unde nu există nici un prim-plan sau fundal, dar în schimb, o negarea a timpului, un instantaneu al unui personaj unitar, etern, ființele sale îşi cultivă propria frumuseţe, în timp ce noi, ca privitori, devenim martorii unei experienţe inaccesibilă cunoaşterii, posibilă doar sufletului.

Pentru Gabriela Drinceanu tiparul iconic sau de organizare spaţială hieratică este punctul de plecare în articularea unei fuziuni, ori a făuririi unui prototip ce însumează în egală măsură sacrul şi profanul. Personajele sale, în fapt transcendenţe prin forme şi volume subtil articulate, organizate în structuri inductive crează o balanţă între personal şi universal, între emoţie şi receptivitate, ceea ce ne arată că în fapt, fiecare apariție în parte este mai mult decât un totem şi mai degrabă o rezultantă a acelei amprente unice pe care fiecare individ o poartă cu sine pe lume. Nu atât corpul, ca structură şi nici sensul pe care acestea îl transmite primează. Antropomorfizarea lemnului sau a metalului, oprirea timpului în articulaţiile neclinitite, de fapt, senzaţia de mişcare naturală, de coregrafie ce sugerează desprinderea de pe pământ pe care ţi-o crează fiecare lucrare în parte, este amplificată prin gestualitate, gestul purtând cu sine umbra pe care o proiectează.

Corpul fizic nu este înţeles şi conceput de artistă ca o entitate descriptivă ci ca un fenomen, cel al existenţei. Corpul este rezultatul modului în care personajul este văzut în lume, despre cum acesta deschide un spaţiu în prezenţa omului. Sculpturile Gabrielei Drinceanu aduc la suprafaţă nevăzutul, un anumit aspect care scapă privirii cotidiene. Privite cu atenţie, inserţiile amplifică rolul de mijlocitor, între pământesc şi celest, de vehicul între proiecţia vizibilului, palpabilului şi naraţiunea intrinsecă, cu valenţe sacre.

Eugen Harasim surprinde mişcarea, urma corpului cu care desenează în spațiu, trecând personajul printr-o multitudine de stări dinamice, confruntând două elemente principale: material şi imaterial, spirit şi materie – spirit şi corp. Prin controlarea luminii ca partener, prin impunerea unui ritm mai degrabă simțit decât văzut, artistul reușește să compună o odă elaborată unui moment in timp, irepetabil. Demersul fotografic pare a avea o susținere conceptuală, pe alocuri cerebrală, vizibilă ȋn modul ȋn care sondează în profunzimea mișcării pentru a extrage esența, pe care ȋn final preferă să o lase nealterată.

Vernisajul expoziției Urmă – vibrație – undă, va avea loc luni, 20 mai 2024, ora 18.00, la Galeria ARTOTECA (Șoseaua Mihai Bravu, nr. 4. Sector 2, București)