Vulturu 24 @ Tulcea
Complexul Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord Dobrogean al
Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, Uniunea Artiștilor Plastici din România (Filiala București și Filiala Tulcea) și Dr. Adrian Balaban vă invită în perioada 13 decembrie 2024 – 31 ianuarie 2025 să vizitați expoziția colectivă de artă plastică intitulată „Vulturu 24”.
Acest eveniment încununează activitatea artiștilor români care au
participat în anul 2024 la Tabăra de Creație Artistică „Maliuc”, ediția a IV-a: Brîndușa Bontea, Elida Veronica Buftei (Butuc), Sanda Buțiu, Elena Gabriela Drăghici, Ion Drăghici, Irina Florescu, Cristina Iliaș, Veronica Oancea, Traian Oancea, Alexandru Papuc. Invitatul evenimentului este Prof. dr. Adrian-Silvan Ionescu, istoric și critic de artă.
În cadrul expoziției vor fi valorificate lucrări de grafică și pictură care surprind sau recompun spațiul mirific al Deltei Dunării. O bună parte dintre ele sunt etalate până pe 9 decembrie 2024 în expoziția „Vulturu 24” organizată la Galeriile de Artă ale Academiei Române – Casa Oamenilor de Știință, Calea Rahovei 176, București.
Expoziția de la Tulcea va fi deschisă în spațiul de la parterul Muzeului de Artă Tulcea, str. Grigore Antipa, nr. 2.
Vernisajul va avea loc vineri, 13 decembrie 2024, ora 14:00.
Programul de vizitare este de marți pană duminică, între orele 09:00- 17:00.
Comentarii recente