Abstrageri @ Brăila
![](https://uap.ro/wp-content/uploads/2025/02/Botezan.jpg)
Încărcătura descriptivă și stăpânirea spațiului prin abundența de elemente de limbaj plastic, care analizează repetitiv formele, creează o suprafață tratată complex, unde apare creșterea ritmică a configurațiilor, urmând cursul unei dezvoltări organice a reprezentărilor inspirate din lumea vegetală. Imaginea dă impresia unei organizări riguroase, iar focalizarea privirii se întâmplă din interiorul compoziției spre exterior și deopotrivă din primul plan spre profunzimea ei perspectivală, în cadrul aceleiași lucrări, detaliată și cu impact asupra percepției noastre. La baza acestor construcții stau geometriile, asocierea liniilor directoarea, calcule ce țin sub control armonia și proporția schemei vizuale. Pictura lui Dragoș Botezat se coagulează în jurul unor parametrii structurali, acesta intervenind cu forța culorii, echilibrat distribuită. Cuvintele de mai sus ar putea da impresia că pictura sa este prea atașată de normă, însă este firesc să fie așa având în vedere că ucenicia acestuia s-a desfășurat într-o academie de artă și exercițiul de atelier a însemnat și formarea artistului ca un bun desenator. Dar, în același timp, culoarea este abordată cu îndrăzneală și mocnește în efectele modernismului, fără a fi un atribut al unei opțiuni morfologice depășite, prin tipul de pensulație. Atunci când accentul este pus pe pata de culoare, studiul desenului nu mai este vizibil, forța tonalitățile conturându-se pe o schemă compozițională generală. Catifelată și cu efecte calorice care îți relaxează privirea, aceasta devine un reflex al unei comunicări afective cu resorturile benefice ale existenței.
Ana Amelia Dincă
Comentarii recente