Toma Dan Iulian
[:ro]
Prezentare Demers Artistic
Este foarte probabil ca înclinaţia mea pentru mister şi incertitudine s-o fi dobândit în copilărie, dintr-o similitudine a dispoziţiei faţă de subiectul desenat. Încetul cu încetul personajele reale şi cele imaginare, fantastice, au început să-şi schimbe, reciproc, însuşiri şi atribute. În urma observaţiei cât mai fidele a naturii, Pasărea măiastră a dobândit proporţii mai naturale, de exemplu penele ofereau un extraordinar spaţiu de probare a tuturor culorilor din set, reversul fiind că, de exemplu iarba primea caracteristicile cromatice a penelor Păsării fantastice, ba mai mult, ea reprezenta un câmp de luptă între daci şi nemţi.
Interesul meu artistic s-a canalizat către o zona mai puţin limpede a artei, toate preocupările-mi şi proiectele, practice şi teoretice, folosind ca sursă principală de energie şi de inspiraţie, explorarea imaginarului. Cu aceeaşi râvnă pe care am depus-o la cercetarea spaţiului vizual exterior, m-am cufundat în literatura şi cercetarea spaţiului vizual interior.
Aș numi această acțiune vagabondaj pentru sensul evaziv al termenului în ceea ce priveşte ţinta demersului, în cazul meu, artistic, şi pentru permanenţa mişcării intuitive, pe care ea îl implică.
lect. univ. dr. Dan Toma
website link: http://tomadan.blogspot.ro/
[:en]
Prezentare Demers Artistic
Most likely, my thirst for mystery and uncertainty dates back to my early childhood and rises from the likeness of my personal disposition towards the drawn subject. Little by little, both the real and the imaginary characters started to switch each other’s attributes and properties. After a true observation of nature, the Mythic Bird has more natural proportions; for instance the feathers offered an extraordinary space to try out all the colors of a set, while the grass captured the chromatic characteristics of the Fantastic Bird, even more, it represented a battle field between the ancient Dacia people and the Germans.
My artistic interest has been channeled towards a less clear area of Arts, all my preoccupations and projects, both practical and theoretical ones, used the exploitation of the imaginary as a main source of energy and inspiration. With the same effort that I have put in exploring the visual exterior world, I have sank in literature and the exploration of the inner visual space.
I would dare to call this action a vagrancy merely for the evasive meaning of the word related to the target of my artistic endeavor and for it implies a permanent intuitive movement.
Phd. lecturer Dan Toma
website link: http://tomadan.blogspot.ro/
[:]
Comentarii recente