Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 22/12/2024

Scroll to top

Top

[:ro]Câștigătorii Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru anul 2017[:]

[:ro]Câștigătorii Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru anul 2017[:]
Nistor Laurențiu

[:ro]

Uniunea Artiștilor Plastici din România și-a desemnat cei mai buni artiști pentru anul 2017, în cadrul Galei Premiilor UAP din România, care a avut loc la Colonia Pictorilor din Baia Mare, joi 22 noiembrie 2018.
La ceremonia de premiere au participat membrii Consiliului Director al Uniunii Artiștilor Plastici din România, alături de numeroase alte personalități ale vieții publice și culturale, primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor și gazdele evenimentului – reprezentanții filialei Baia Mare a UAP din România.
Premiile oferite celor mai merituoși artiști vizuali prezenți pe simeze în anul 2017 s-au decis sub auspiciile Comisiei Naționale de Acordare a Premiilor UAP, alcătuită din nume reprezentative pentru scena artistică actuală: Marilena Preda Sânc, Atena Simionescu, Doina Păuleanu, Ioana Avram, Pavel Șușară, Cătălin Davidescu, Gheorghe Anghel, Laurențiu Mogoșanu, Aurel Vlad, Gheorghe Zărnescu, Felix Aftene, Florin Stoiciu, Lucian Butucariu.

Câștigătorii Premiilor UAP din România 2017 sunt:
Marele Premiu – Suzana FÂNTÂNARIU, Premiul de Excelență – Ștefan RÂMNICEANU, Premiul pentru Pictură – Marius BARB și Gheorghe DICAN, Premiul pentru Sculptură -Liviu RUSSU, care ne-a părăsit în ajunul premierii, Premiul pentru Arte Decorative – Dorina HORĂTĂU și Alexandra MUREȘAN, Premiul pentru Grafică – Mircea MUNTENESCU și Constantin CARATĂNASE, Premiul pentru Critică – Mihaela VELEA și Călin DAN, Premiul pentru Artă Plastică Religioasă și Restaurare – Irina SAVA, Premiul pentru Artă în Spațiul Public – Mihai ȚOPESCU, Premiul pentru Multimedia – Cosmin PĂULESCU, Premiul pentru Design – Simina FILAT, Premiul pentru Tineret –
Bianca MANN, Premiul Juriului – Gabriela CRISTU, Doina LEMNY, Gheorghe LUNGU și Dumitru ȘERBAN.

Premiul Special al Consiliului Director al Uniunii Artiștilor Plastici din România a fost oferit Lilianei ȚUROIU, Luizei BARCAN și lui Ovidiu IONESCU.
Premiul “Ion Atanasiu Delamare” acordat de Ritul Scoțian Antic și Acceptat din România i-a revenit lui Răzvan Dragoș PETRIȘOR .

Tot în cadrul Galei Premiilor, Uniunea Artiștilor Plastici din România a acordat și Titlul de “Prieten al Artelor” mai multor personalități publice, ca semn de recunoaștere pentru sprijinul acordat artiștilor vizuali.
Au primit distincția: Gheorghe Popa, Secretar de stat in Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ioan Hidegcuti, preşedintele Fondului Român de Contragarantare, Virgil Ştefan Niţulescu, director în Ministerul Culturii și Identității Naționale, Martha Maria Mocanu, Guvernator al Districtului Rotary 2241 România și Republica Moldova, Ioan Ștefan Pascukz, arhitect, Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Daniel Niţu, preşedinte al Fundaţiei Culturale „Dumitru Drăghicescu”, Gheorghe Falcă, primar al municipiului Arad, Bognar Levente, viceprimarul municipiului Arad, Lăcrămioara Stratulat, managerul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași și Mimi Necula, jurnalist TVR, realizator al emisiunii ”MomentArt”.

Doru Strîmbulescu, manager la Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și Ioan Doru Dăncuş, vicepreşedinte al CJ Maramureş, au fost recompensați cu diplome și placheta aniversară ”Salonul Național de Artă Contemporană – Centenar 2018″.

Se cuvine să adresăm mulțumiri speciale lui Claudiu Victor Gheorghiu, Senior Editor al paginii de Cultură a agentiei de presă Intell News si al ziarului Jurnalul Bucurestiului, artist vizual și membru al Asociației Filiala Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România, de altfel singurul jurnalist cultural bucureștean prezent la eveniment!
Claudiu Victor Gheorghiu semnează un material complet – fotoreportaj, film și text – al Galei Premiilor UAP din România pentru anul 2017, pe care îl puteți regăsi în paginile Intell News: https://www.intellnews.ro/corolar-la-gala-premiilor-uniun…/…

[:]