Dana Simion

Antropologic vorbim, putem judeca pictura Danei Simion după atribute holistice, varietatea tipurilor umane reprezentate fiind suportul de identificare al unor tipologii remarcate de artistă, diversitatea acestora permițându-i să își pună la încercare veleitățile de portretistă. Mai mult decât atât, aceasta este interesată de contextualizarea unui mesaj privind condiția umană și nu neapărat de o reprezentare fotografică, deși apropierea de tipologia personajelor se produce prin evocarea unor detalii generale de identificate, artista căutând în trăsături sensuri ale devenirii și limbaje ale interacțiunii cu propriul sufletul și cu al celor din jur. Chipuri de copii, de îndrăgostiți și de adulți vor salva lumea în această pictură, iar bunătatea și frumusețea lor spirituală stau atașate de simboluri arhetipale dintre care amintim coloana, porumbelul, elefantul, bufnița, lupul, marcând însemnele cele mai importante pentru o integrare a seriei de lucrări în căutarea omenescului și a înțelepciunii, în armonizare contrariilor. Spunându-ne că anii copilăriei sunt o experiență care nu se mai întoarce, iar promisiunile făcute sieși atunci se adaugă iluziilor tinereții de acum, Dana Simion insistă asupra ideii că ceea ce vedea cu ochii minții trebuie să se împlinească și să aibă sens. Ea reprezintă în lucrările recente ființa cu un anumit parcurs evolutiv în care intervin cele mai sensibile sentimente umane, pornind de la implicarea în povestea vizuală a cuplului și ajungând la generarea unor semnificații dincolo de aparențele transmise de imaginea directă. Dorința de a fi ei însăși suficientă și de a împărtăși “frumusețea uitată a lumii“ cu ceilalți, dezvăluie un parcurs care nu se încheie niciodată, iar conștiința, fundament esențial, ne transformă pe fiecare dintre noi, în funcție de puterea de înțelegere: omul liber este și frumos, iar acolo unde există o ființă care este jumătatea alteia, căutarea adevărului devine un scop subsumat reflecțiilor despre iubire și plenitudine. Respingerea singurătății, resetarea individualității , maturizarea prin așezarea forțelor opuse în același flux energetic fac din liberul arbitru un drum al alternativelor, o ipostază de a înțelege că atunci când răspunsul la întrebări se apropie de un adevăr, cu atât mai mult libertatea începe să fie îngrădită. Acest paradox care pune față în față tipul de gândire al omului cu modificările aduse de contrarii, îl descoperim în pictura Danei Simion care, deși știe că oamenii sunt atât de diferiți din punct de vedere al rasei, aceasta afirmă necesitatea ca noi toți să fim împreună, sub același cer și sub aceeași aură divină. Compozițiile de această factură sunt complexe, în figurile redate se pot identifica date antropologice care fac unică ființa și indiferent în ce parte a lumii ar trăi, caracteristicile profund umane sunt aceleași. Conceptul general al acestui proiect stă sub semnul frumuseții, dar acesta este completată de neuitarea că totul este deșertăciune. Însă Dana Simion este optimistă sau cel puțin așa se vede de la distanță, bucuria ei de a picta și de a fi fericită prin readucea în atenția noastră mitul lui Eros și Psyche, prin care ne arată fața nevăzută a două conștiințe guvernând timpul și cunoașterea, începuturile și iubirea, fac din reprezentările sale un cumul de problematizări. Reflecția asupra tinereții vine în sufletul artistei cu o mulțime de percepții despre comportamente, despre permutări concepute în careiajul unei table de șah, unde oamenii sunt supuși unui sistem, depinzând numai de noi ce fel de repere ne alegem. Inventariind reperele la care se raportează artista, oamenii pe care îi cunoaște, simbioza cu natura ocrotitoare, dorința de păstrare a purității, a inocenței și a memoriei afective, aceasta face incursiuni în diferite civilizații, de unde extrage gesturi și însemne definind comportamente capabile să înnobileze și frumosul, dar și frumusețea. Dana Simion face acest lucru printr-un control visceral asupra formei, iar subiecții se arată ca întruchipări ale unei lumi perfecte pe care o populează și o mistifică, convinși că lucrurile bune vor atrage adevărul, ca element tranzitoriu spre omul lăuntric, spre acceptarea identității și spre respingerea impresiilor de suprafață care distrug sensibilitatea. Prin alte personaje, Dana Simion se vede pe sine și identifică acele imagini care îi proiectează ființa dincolo de timp și de orice dezacord, dincolo de succesiunea acțiunilor căutând o idealitate legată de apartenența omul la iubire și la acea frumusețe care îl face egalul forțelor superioare. În anumite compoziții acțiunea se concentrează în jurul unei coloane dorice stilizate sintetic, ca un simbol al traiectoriei verticale spre care tindem cu toții. Un fel de lumină a Sfântului Duh planează peste chipurile copiilor, protejându-i. Reprezentați în diferite ipostaze emoționale, ei captează osmoza dintre divin și lumesc, prin simbolistica aripilor care se extind din organicitatea lor până ating ipostaza imaterială. Formele din jur au soliditate și o ținută metaforică în reprezentare, liantul naturii venind în discurs cu linia consistentă în duct și cu supranaturalul, ca reflex al viselor ce urmează să se împlinească și al conștientizării destinului. Vârstele diferite ale personajelor și cutumele pe care le reprezentă nu anulează în nici un caz dorința lor de a fi împreună, de a face lumea mai bună și, mai ales, de a construi noi repere existențiale. Aspirațiile tinereții și apartenența lor la un anumit timp, maturitatea apărută prea repede cu decantările ei se află sub amprenta frumuseții care va salva lumea, a binelui care va triumfa, iar omul se va împăca cu el însuși atâta vreme cât va trăi. Compoziția din 25 de piese ,“Șahul vieții“, realizată în acrilic, pastă modelatoare și foiță de aur, este spațiul unde actanții suntem noi, oamenii obișnuiți, care trebuie să prețuim moștenirea spirituală ce ne-a fost dată, artista readucând în prim-plan figura sculptorului Constantin Brâncuși și amintindu-ne, prin intermediul ei, că trebuie să ne întoarcem fața spre credința și cultura din facem parte pentru că, indiferent cât de diferiți am fi, frumusețea o vom repera-o în producțiile noastre mentale, în echilibrul dintre Yin și Yang, evocând armonia dintre bărbat și femeie, singura care guvernează legile universului, fiind în măsură să salveze lumea prin complementaritatea dintre logos și materie.

Ana Amelia Dincă