Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 25/11/2024

Scroll to top

Top

[:ro]HORTUS DELICIARUM 2 @ București[:]

[:ro]HORTUS DELICIARUM 2 @ București[:]
Nistor Laurențiu

[:ro]

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă marți, 12 iunie 2018, de la ora 19, la Sala Foaier, la vernisajul expoziției HORTUS DELICIARUM 2, a artistei Victoria Zidaru.

 

 

Ideea acestei expoziții i-a fost inspirată artistei Victoria Zidaru de opera muzicală a cunoscutei mistice medievale, Hildegard von Bingen, care a trăit în jurul anilor 1200 în Germania și a cărei atmosferă pioasă și suavă amintește de statura umană primordială.

Conceptul pornește de la ideea restaurării atmosferei paradiziace într-o viziune plastică, folosindu-se de sculptură, obiect, instalații și performance.

În sprijinul acestei idei vor fi folosite, cu preponderență, materiale

vegetale: fân, plante uscate și mirositoare, crengi, cuiburi, pânză de casă din in și cânepă. În felul acesta, obiectele care vor compune instalațiile vor fi din pânză umplute cu material vegetal. De asemenea, miresmele plantelor vor face parte din instalațiile „Stromata mare”, „Stromata mică”, „8 Stâlpi”, „Arborele Vieții”, „Arborele Cunoștinței”, „Ecou”, „Sânul lui Avraam” etc. Aproape toate obiectele din pânză vor fi brodate cu fir de cânepă reprezentând texte inserate în compoziții geometrice. În afară de lucrări selectate din cele trei expoziții recente ale artistei Victoria Zidaru – ZISSICUSUT, FLORILEGIU și HORTUS DELICIARUM, expoziția de la Muzeul Național al Țăranului Român va cuprinde lucrări noi, special gândite pentru acest proiect.

Abordarea problemelor din această zonă spirituală, în vremea tulburată pe care o parcurgem, poate fi o îmbiere, o trezire și o pledoarie pentru regăsirea normalității, verticalității și firescului.

Totodată, expoziția va fi însoțită de două proiecții video reprezentând două performance-uri care ilustrează bine acest concept: Înveșmântare și Urzeală în doi.

 

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Foaier, până pe 1 iulie 2018, de marți până duminică, între orele 10 și 18. Intrarea este liberă.

[:]