Din păcate, anul acesta am mai pierdut un bun prieten, un om dedicat artelor vizuale si un fervent susţinător al artiştilor, un om erudit, modest, sincer şi devotat. Scriitorul, criticul de artă și profesorul Călin Chincea ne-a părăsit la vârsta de 68 de ani.

Expozitia colectivă “ Les Couleurs du Temps ” Hommage à Călin , găzduită de Galeria Helios situată in Piaţa Victoriei nr. 6 din Timişoara, cod 300006,va avea loc in intervalul 14-27 martie 2019. La vernisajul expoziţiei  ce va avea loc  joi, 14 martie la ora 17:00, se va acorda la inițiativa D-lui Preşedinte al C.J. Caraş-Severin, Dl. Silviu Hurduzeu prin şeful de serviciu in cadrul instituției, Dl. Florin Stoichescu diploma, post mortem, familiei D-lui Călin Chincea.

Artiştii invitaţi să participe cu lucrări la expoziţie sunt dintre cei care l-au cunoscut şi apreciat pe Călin şi anume, Suzana Fântanâriu, Sorin Nicodim, Petru Comisarschi, Dana Constantin, Ion Bobeică, Edith Torony, Adrian Dudui, Elisabeth Ochsenfeld, Tar Bela, Alex Baciu, Ciprian Radovan, Sorin Bijan, Charlotte Guitard, Eva Elvira Comisarschi, Igor Isac, Smaranda-Sabina Moldovan, Dorina Munteanu, Viorel Coţoiu, Adrian Valentin Samson, Vasile Pintea, Costin Brateanu, Gabriel Kelemen, Duska, Alex Baciu şi Traian Abruda.

Elegie 2019

            Trecerea bruscă în neființă a regretatului  profesor Călin Chincea, lasă un gol sufletesc iremediabil în climatul cultural bănățean – o prezență bonomă, ce aducea cu sine un aer aristocrat jovial plin de o anume bunăcuviință erudită, ce învăluia auditoriul printr-o căldură insolită de o rarisimă candoare intelectuală.

            Ecoul cuvintelor sale reverberează încă în variile spații expoziționale timișorene pe care el în nenumărate rânduri le-a însuflețit, decriptând mesaje ascunse în opera plastică a zeci de artisti. Prezența sa evanescentă plutește empatic, sideral, în constelația lăuntrică a iubitorilor de frumos ce resimt resemnați o mare pierdere – pe de o parte prin dispariția unui valoros interlocutor în dialog, cât și a unui tot mai rar colecționar de artă contemporană, centrat cu predilecție pe autori  din arealul plastic al Vestului României.

            Astfel, evenimentul expozițional găzduit în prestanta galerie Helios, aduce pe simeză un  valoros fragment omagial din vasta colecție pe care  profesorul și criticul Călin Chincea cu ardoare și aleasă acribie a construit-o de-a lungul unei vieți, restituind publicului un crâmpei identitar atât de necesar, o veritabilă aducere aminte din lumea umbrelor, ce sedimentează tacit filonul ancestral al memoriei colective.

Critic de artă Gabriel Kelemen

Călin Chincea, un erudit din Banatul de Munte

Reveriile mele cărășene includ și amintiri plăcute sau din acelea în care personajul pierde unul sau mai multe trenuri, istorii cu oameni memorabili sau deplorabili ca ținută a caracterului lor, evenimente și întâmplări ale vieții dintr-un cotidian care nu mereu mi-a fost populat cu bucurii și satisfacții. În primii mei ani de la descinderea în Banat, după repartiția guvernamentală care mă aducea din Cluj-Napoca la Oravița, profesor al celor două licee din orașul celui dintâi edificiu teatral din cultura țării, cunoșteam pe Călin Chincea. Despre el, vărul său, colegul meu din redacția de la „Echinox”, Virgil Mihaiu, poetul, graficianul și universitarul de azi, specializat în istoria jazzului, avea să-mi spună destule lucruri frumoase. Ele se adevereau, pe rând, pe măsură ce insertarea destinului meu intelectual în cultura provinciei continua, de la etapă la etapă.

Omul era de o obsesie aproape maladivă a perfectibilului. Meticulos în conspectarea și fișarea informației pentru cutare viitoare studii, irascibil când o idee a sa, altminteri bine documentată și la fel de bine argumentată, nu dobândea recunoaștere deplină, fix (dar nu fixist) când era vorba de încrengături dubitative vizavi de clarificări într-o problematică ținând de actualitatea noastră culturală, Călin Chincea s-a ambiționat să rămână  un om al locului. Nu-l înțelegeam atunci, acum îi dau dreptate, descifrarea detaliului e șansa înțelegerii sensurilor întregului, sinteza culturală națională își are împlinirile în cercetările care țin de cunoașterea aportului provinciei la acumulările integrale.

Era un entuziast dar ponderat în afirmarea elanurilor, asta pentru că scepticismele lui proverbiale nu-i îngăduiau alte atitudini. Din aceste cauze destui dintre noi, contemporanii proiectelor lui, credeam în mod eronat că nu agreează alt gen de solidarități decât cele care-i împărtășesc convingerile lui. Se descurca la fel de bine în redactarea unei cronici de carte sau în discursul eliberat total de convențional cu prilejul unui vernisaj de arte plastice. Destui dintre scriitorii asupra cărților cărora condeiul și inteligența lui rafinată a zăbovit, sunt azi nume importante și, din păcate, nu destui își mai amintesc asta. Foarte mulți dintre artiștii participanți, la varii manifestări de gen, pictori, sculptori, graficieni, fotografi, oaspeți constanți la tabere naționale și internaționale, vernisaje, simpozioane, colocvii, conferințe, organizate în geografia Banatului cu deosebire îl apreciază și azi pentru opțiunile axiologice limpezi, pentru modul în care a știut să așeze pe fiecare, cu opera lui, în locul pe care-l merită. Nu a avut ambiția de a se impune ca un creator de școală dar a avut ambiția de a fi redefinită axa orientativă a dinamicilor culturii banatice postbelice dinspre Banatul de Munte. Erudiția lui promite o carte de sociologia culturii pe tema asta. N-a fost să fie dar el rămâne un intelectual cu un destin puternic personalizat între liderii unei promoții. Și asta înseamnă foarte mult iar lucrurile pot fi oricând adeverite fie și la o restituire sumară, dar necesară, a efortului său în istoria culturii bănățene de după al doilea război mondial.

Ionel BOTA

Călin Chincea – in memoriam

Elegant, într-un costum ușor demodat, cu nodul de la cravată strâmb — fapt ce prilejuia nu de puține ori gesturi colegiale binevoitoare, tandre, de ajustare — Călin ajungea la Jimbolia undeva spre sfârșitul simpozionului internațional de artă dedicat pictorului șvab, Ștefan Jäger, întotdeauna cu trenul, modest, nepretențios. Prea lesne complezent față de gazde, lâudând până la îmbujorare buna primire, Călin aducea cu el cumsecădenia omului cult, de la țară, pentru care cuvintele frumoase păreau un tribut firesc. Călătoriile îl oboseau, fără doar și poate, trupu-i necesitând câta odihnă, vorba bănățeanului montan, în primele ceasuri ale sosirii; însă, dincolo de nefuncțiunile tipice ale serviciului de transport feroviar, de care se plângea mucalit, Călin le așeza cumva filosofic, în contextul unei vocații misionare, aceea de a crea ad-hoc capturi de idei estetice fine și de a răspândi în jur vestea bună a artei vizuale. Admirator învederat al viziunii artistice și muncii asidue a lui Costin, îl urma cu o fidelitate stânjenitoare prin coridoarele expoziționale timișorene, obligându-te să iei seama, să urmărești și să aștepți mai mult de la artist. Își făcea întotdeauna atent tema de casă, scotocind supărător de tenace prin mințile tumultoase ale creatorilor de artă acea idee unică și reprezentativă pe care o putea lipi cu grație euristică în dreptul lucrării și artistului, călăuzind cumva și interpretarea celorlalți, fără să o sugrume și fără a-i lua pecetea autenticității. Dincolo de acea pregătire temeinică și ideile in nuce pe care și le nota cu rigoarea unui jurnalist get beget, Călin se apleca asupra subiectului cu ajutorul unei hermeneutici bazate pe inspirație. Se lăsa purtat de imaginație, plutind deasupra conversației și notițelor, rostogolind cuvinte peste cuvinte, uitând să mai pună punct, până când frământarea lui interioară reușea să găsească odihnă, să se împace cu sine.

 Adi Popa Jimbolia, 23 ianuarie 2019

Vă aşteptăm cu drag la vernisajul acestei expoziții colective ce îl omagiază pe cel care a fost, marele prieten din umbră al artistilor bănăţeni, Prof. Dr. Călin Chincea.

Timişoara 10 martie 2019                                                              Costin Brăteanu