Prezentare Demers Artistic

Pictura lui Constantin Răducan se găseşte la limita reflecţiei culturale cu o anumită urgenţă a exprimării. Temperament romantic, predispus la gesturi decisive şi cu o puternică percepţie a senzorialităţii lumii, pictorul îşi reprimă şi îşi ordonează energiile supunîndu-se unei discipline culturale. Fără a le cultiva în sens strict, el recurge la genurile cunoscute ale picturii – şi, uneori, chiar la modele şi la episoade iconografice deja consacrate în istoria artei – pentru a-şi tempera impulsurile şi pentru a da o finalitate irepresibilei lui forţe de exprimare. Peisajul şi natura statică, portretul şi compoziţia, citatul din pictorii nordici sau italieni, glosa pe marginea programelor sacre, radiografia mîinii ca probă de virtuozitate şi ca posibilă sursă a unui limbaj specific sînt tot atîtea premise culturale folosite ca agenţi coagulatori. Ca elemente de sistematizare a unui flux aluvionar. Dar, deşi Constantin Răducan porneşte de la convenţii culturale, el nici nu-şi complică şi nici nu-şi intelectualizează ostentativ discursul. În pofida recursului la cultură, pictorul rămîne un vitalist, o natură activă care trăieşte în proximitatea zbuciumului dionisiac. Privirea lui este expansivă, centrifugă şi globalizatoare.
Pavel Şuşară – mai 1996

Prezentare Demers Artistic

Constantin Raducan’s painting borders on the cultural reflection with a certain urgency of expression. As a romantic temperament inclined to decisive gestures with a strong perception of the sensorial world, the painter represses and orders his energies submitting them to a cultural discipline. Without cultivating them as such, he resorts to the known genres of painting and sometimes even to models and iconographic episodes already recognized in the art history – in order to temper his impulses and to finalize his irrepresible force of expression.
Landscape and still-life, portrait and composition, quoting from northern or Italian painters, the gloss on sacred programs, the hand radiography as a proof of virtuosity and as a possible source of a specific language are as many cultural premises used as coagulating agents, as systematizing elements of an alluvial tide.
But, although Constantin Raducan starts fom cultural conventions, he neither complicates nor ostentatiously intellectualizes his expression. In spite of his appealing to culture, the painter remains a vitalist, an active nature living in the proximity of the Dionysian struggle. His eyesight is expansible, centrifugal and globalising.
Pavel Susara – May 1996