Teculescu Laura
Prezentare Demers Artistic
Demersul meu artistic relevă o introspecţie, o analiză a propriilor resorturi interioare, dezvăluind şi ascunzând totodată într-o cochetarie care lasă să se întrezarească atât refuzul sinelui cât şi o fugitivă dăruire într-un joc continuu de alternări ritmice.
Tema dialecticii absenţei şi prezenţei se dezvoltă prin obiectele personale care devin un surogat al eului, îmi puncteaza absenţa dar în acelaşi timp vorbesc despre mine. Obiectele sunt fragmente selectate din cotidian pentru a deveni pretextul construirii imaginii eului şi de a lansa întrebarea “cine este acest eu?” dublata întotdeauna şi în mod necesar de o alta: ”este posibilă cunoasterea celuilalt?”
Fiecare piesă este o pagină de jurnal în care textul este substituit de obiecte si imagini a căror simbolistică e strict legată de descoperirea laturii criptice a subconştientului, de explorarea propriei psihologii. Fiecare filă conţine povestea codificată a unei trăiri, a unui eveniment emoţional al vietii mele alcătuind un traseu ontologic, o incursiune în psihologia reflexivă a labirintului alambicat al sufletului.
Am ,,învechit” lemnul prin patină şi am adăugat obiecte ce au suferit uzura timpului spre a da o nota sentimentală: sunt obiecte învechite dar păstrate, prin urmare preţuite, ele posedând o istorie ce declanşeaza amintiri…
Laura Teculescu
website link: laurateculescu.wix.com/laurateculescu,
Comentarii recente