Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | October 17, 2019

Scroll to top

Top

UNArte la Antipa @ București

UNArte la Antipa @ București
Administrator

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vă invită la vernisajul expoziției „UNArte la Antipa’’ care va avea loc vineri, 22 februarie de la ora 14.00, la sediul muzeului din Șos. Kiseleff nr. 1.

Studenții secției de grafică (clasa Conf. Univ. Dr. Stela Lie) au desenat de-a lungul timpului în cadrul Muzeului, folosind natura ca subiect. Lucrările lor sunt reunite într-o expoziție care este organizată în două secțiuni. În biblioteca din Sala Cabinet Gr. Antipa sunt prezentate desene orginale, în timp ce în Sala Specii Sinantrope este prezentată o instalație formată din numeroase reproduceri de desene, la scară redusă, care sugerează complexitatea și diversitatea naturii.

Natura, în cele mai fine detalii și întruchipări este ceea ce unește și caracterizează atât demersul cercetătorului, cât și pe cel al artistului. Fiecare dintre ei lucrează cu desene, cu imagini și reprezentări ale lumii vii. Descifrarea misterelor și clasificarea lor însă, este scopul cercetătorilor, iar potențarea acestora, misiunea artiștilor. Studiul în muzeu, asupra varietății uimitoare a viețuitoarelor, le dezvoltă tinerilor artiști simțul observației, simțul proporției. Iar talentul fiecăruia, modalitatea de a vedea lumea, tranformând-o deseori într-o ficțiune, fac desenul mai expresiv, mai personal, mai bogat.

Intrarea la vernisaj este liberă, apoi expoziția va face parte din circuitul de vizitare al Muzeului până pe data de 1 martie 2019.