Prezentare Demers Artistic

Încordarea interioară a picturii Doinei Moisescu vine, cred din aspiraţia perpetuă către echilibru, către armonizarea impulsurilor divergente, aspirând la complexitatea si dinamica viului, supus în fiecare clipă legii şi imprevizibilităţii. Că pictura visează statutul privilegiat al fiinţei ne-o demonstrează şi momentul fast al închegării imaginii: acela in care lumea, trezită din somnul virtualităţii ei, începe să se nască şi să primească un nume, să se înstăpânească şi să fie stăpânită, să umple de fapt cu un conţinut amintirea denumirilor între care ne mişcăm, câteodată, indiferenţi şi orbi. Îngheţând starea devenirii, artista îşi asumă o misiune cu mult mai ambiţioasă decât pare la o evaluare grăbită a demersului său. Culoarea şi gestul, eminamente plastice, pândesc a se substitui cuvântului, unui cuvânt atât de bogat încât celelalte nu par la un loc a-l putea explica. Cum să traduci presentimentul peisajului din peisaj, de pildă, şi al lucrurilor din lucruri? Acolo, aproape de începuturi totul se arată a fi miraj şi strălucire, care fac dintr-un peisaj determinat unul vast, dintr-o alcătuire comuna, una neobişnuită şi rară. Proiecţia in fantastic se datorează, poate, urcării spre fericite stadii originare, dar, in primul rând, cu siguranţă, metamorfozelor pe care le trăieşte realitatea transpusă in culoare – realitatea înveşmântată în hlamida altei materii, inventată şi reinventată etern de spirit, desfăşurând privirii noastre, în ceea ce o priveşte, nu ştiu ce somptuozităţii iberice şi veneţiene, ecou preţios – s-ar putea susţine – al paletei maestrului ei, Corneliu Baba.
Există in pictură teme exprese, transpune direct şi teme secunde, nu mai puţin importante care unifică revelator pe cele dintâi. Această temă profundă şi unică a picturii Doinei Moisescu, care răsună in fiecare pînză alături de celelalte dezvoltări particulare ale polifoniei, ni se pare a fi creaţia.

Cornel Radu Constantinescu
„Modernitate si tensiune existentială”, Contemporanul
19 aprilie 1985

Doina Moisescu Herivan e un spirit modern perfect consonant cu sensibilitatea epocii, cultivând multiple virtualităţi în abordarea picturii, fără a face apel la prestigii rigide, la confortabila acoperire a istoriei. Are stil fără a cădea în formule. Ea sondează cu egală curiozitate efectele pe planul semnificaţiilor ale materiei şi ale aluziilor ei, de reală şi fină reverberaţie metafizică. Până la a permite unui motiv strict determinat formal sa evadeze din ramă, din spaţiul convenţional al tabloului, într-o lume imaginară şi deopotrivă concretă.
Cornel Radu Constantinescu
„Rezonanţa unei mari lecţii de pictură”, Ziarul Adevărul
23 septembrie 1999

Modificările şi transparenţa sensibilului, sunt mai la îndemâna pictorului decât cele ale noeticului, ale inteligibilului. Doina Moisescu a ajuns să aibă deja in pictură lexical şi sintaxa, proprii. Ea afirmă un ethos al tonalităţilor. Acesta susţine un pathos al mişcării şi al ritmului. Unitatea materială a operelor maschează adesea ambiguitatea şi ambivalenţa făcând posibilă reînnoirea sensului. […]
Pictura Doinei Moisescu cristalizează o propensiune a spiritului autohton: unitatea de sacru şi profan”.

Oliv Mircea
Prefaţă la catalogul „Roua Sionului”
12 noiembrie 2009