Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 10/03/2026

Scroll to top

Top

Open call – Salonul Artelor Decorative @ București

Open call – Salonul Artelor Decorative @ București
Nistor Laurențiu

SAD București 2026

Salonul de Artă Decorativă București 2026

Filiala Arte Decorative București a Uniunii Artiștilor Plastici din România organizează SAD București 2026, în perioada 15 mai – 1 iunie 2026, la Galeriile de Artă ale Academiei Române – Casa Oamenilor de Știință (Calea Rahovei nr. 176, București).

Salonul de Artă Decorativă București 2026 își propune să aducă în prim-plan vitalitatea și diversitatea practicilor contemporane din domeniul artelor decorative, reunind lucrări de ceramică, sticlă, metal și arte textile, realizate de artiști plastici din București care activează în domeniul artelor decorative. .

Expoziția este concepută ca un spațiu de dialog vizual și conceptual, în care tradiția materialelor și a tehnicilor se întâlnește cu cercetarea artistică actuală, experimentul și abordările interdisciplinare. Printr-o selecție curatorială, salonul urmărește să ofere publicului o imagine coerentă și relevantă a scenei contemporane a artelor decorative, evidențiind direcțiile actuale de explorare artistică, expresivitatea materialului și relația dintre formă, concept și context.

SAD București 2026 își asumă rolul de platformă de vizibilitate și reflecție, consolidând relația dintre artiști și public și reafirmând importanța artelor decorative în peisajul cultural contemporan. Evenimentul se dorește a fi un reper cultural dedicat excelenței, inovației și continuității în artele decorative.

Condiții de participare

  • Sunt invitați să participe artiști membrii ai Filialei de Arte Decorative București, absolvenții Universităților de Arte și studenți din ciclurile de licență și master din anii terminali, din domeniul artelor decorative (Ceramică, Sticlă, Metal, Arte Textile).
  • Fiecare artist poate propune două lucrări realizate în perioada 2024–2026.
  • Dimensiunile lucrării și tehnica de realizare sunt la alegerea artistului.
  • Pentru selecție, se va trimite formularul de înscriere completat și fotografii ale lucrărilor în format JPG, rezoluție 300 dpi, până la data de 14.04.2026, la adresa de e-mail: sad.inscrieri@gmail.com
  • Sub fotografie se vor menționa: nume și prenume artist, titlul lucrării, tehnica, dimensiuni, anul realizării.
  • Contribuția de participare se va încasa pe bază de donație și va fi utilizată pentru realizarea catalogului, afișului și a cheltuielilor administrative. Valoarea contribuției este de  170 RON.
  • Organizatorii își rezervă dreptul de a utiliza imaginile lucrărilor selectate în scopul promovării expoziției, fără remunerație către autor.
  • Organizatorii nu își asumă răspunderea pentru eventualele deteriorări ale lucrărilor survenite în timpul transportului.
  • Pe durata expoziției, lucrările nu pot fi retrase.
  • Lucrările să fie aduse și luate de către artistul participant de la spațiul expozițional la datele stabilite de organizator.
  • Lucrările să aibă sistem de prindere și datele scrise pe spatele fiecărei lucrari.

Expoziția va fi jurizată, iar deciziile comisiei de selecție sunt definitive și nu pot fi contestate.

Organizatori

Academia Română – Casa Oamenilor de Știință
 Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Arte Decorative București

Intrarea este liberă.