Luni, 2 decembrie, ora 15,00, este un proiect expozițional având în atenție 13 artiști contemporani, cu viziuni distincte în zona picturii și ceramicii, 13 plasticieni de mare forță de expresie în ceea ce privește viziunea artistică, dublată de stăpânirea tehnicilor specifice demersului fiecăruia.
“Ispita” lui Marius Barb Barbone se integrează principiilor sale compoziționale, dar și conceptuale, privind implicarea sentimentului uman la nivel de simbol și idee, integrându-se astfel seriei de configurații, care fixează ciclicitatea structurii metale a omului. Zbaterea prezentă în axele, pe care artistul le contextualizează unei anumite poliaxialități a imaginii, continuă preocuparea pentru îngerii căzuți, artistul explicând mecanismul prin care tensiunea creată, puterea pe care o generează seducția în această incapacitate a insului de a pune limite conflictelor sale interioare, readuce contradicția și impulsul imprevizibil al omului în raport cu anumite tentații, implicându-l speculativ în contexte pe care nu le poate gestiona.
Un peisaj al cărui discurs abstract lasă o amprentă recognoscibilă în siluetele arborilor, încărcându-l pe om cu energii benefice și supunându-l contemplării și așteptării, expune Ionuț Theodor Barbu. Lucrarea sa “Waiting spaces-resting place” ne apropie de vibrația vegetalului, de transcendența de care acesta este capabil în a restructura benefic ființa. Această compoziție de atmosferă, în care simbioza dintre formele vegetale se alătură unei dimensiuni senzoriale, păstrează și configurații distincte, când este vorba de trunchiurile arborilor și tulpinile plantelor, tratate într-un demers grafic printre entitățile coloristice, surdinizate și rafinat dispuse. Formele surprinse secvențial păstrează un echilibru în reprezentarea lor verticală și armonioasă, valorificând plastic tonalitățile distincte.
Folosind culori puține și aplicate pe spații elaborate, dar de mare forță expresivă, Olimpia Hinamatsuri Barbu utilizează petele sintetice de culoare, pe care le înzestrează cu picturalitate și cu înțelesuri metafizice. Această lumină despre care ne vobește în “Unexpected light”, este una a energiilor pozitive, cu ajutorul ei reașezând în context calitățile brunului, care neutralizează albul gălbui și pe cel virat spre un gri discret, acestea așezându-se exemplar lângă suprafețele ample de roșu, imaginea remarcându-se prin procesul de osmozare al materiei cromatice din care se naște căldura diurnă și străluicrea interioară a sufletului. O artistă implicată în mai multe forme de expresie, Olimpia Hinamatsuri Barbu reevalează tonalitățile în substanța proprietăților și versatilității lor, fiind în primul rând o coloristă.
În cazul lui Dragoș Botezat, “Paradisiac” este un teritoriu încărcat de neliniști, iar acest lucru este marcat de forma spiralei, care se constituie în teritoriul cunoașterii noastre. Consolidarea mesajului se află în directă comunicare cu materia cosmică, iar geometria semicercului reprezenatat implică neregularități pe suprafața sa, prin sugestia unui relief obținut din deschisuri și umbre, din pensulații repetate, care dau impresia asimilării energiei într-un spațiu ideal, unde liniștea și lumina statornicesc raiul biblic, înțeles ca simbol. Dragoș Botezat ordonează lumea și descrie conflictul paradisiac prin antiteza dintre pata sintetică de culoare și zona vibrată dinamic de tușe repetitive. Culorile aflate în expansiune intensifică succesiunea planurilor structurale, componenta vizuală cea mai puternică fiind inserția galbenului, care îi conferă imaginii și un caracter poetic.
Un expresionism abstract de substrat geometric regăsim în “Compoziția” lui Gheorghe Dican, unde masa cromatică levitează, formele grele ale negrului fiiind consolidate pe suprafață, iar însemnele matematic fixate într-o aparentă plutire. Însă acestea sunt echilibrate de vibrația ritmică, de configurația planurilor tonale, ordonate orizontal și în adâncimea imaginii, de expansiunea lor echilibrată pe suportul de pictat. Artistul face o inversiune a potențialul plastic al lucrării, așezând negrul central și creând o structură secretă a materiei. Substratul mental al unui răsărit văzut de la țărm pare a-l determina pe artist să stabilească în registrul superior al imaginii frământarea bruscă a galbenului. Această abordare etajată a construcției se remarcă prin soliditatea corpurilor și a culorilror, pe care ochiul le percepe imediat, ca rezultat al unui spațiu modulat și multiplicat. Intransigența lumii contemporane îl indeamnă pe Marius Frățilă la o conectare permanentă la dinamica ei. Proiecția mentală a artistului asupra temporalității eului îl determină pe acesta să decripteze stări și sensuri ale existenței sale. Evocate prin intermediul unor forme circulare și reiterând chipul uman neidentificabil ca particularitate și psihologie, în ideea de anulare a identității și de androginizare a figurii, reprezentările sunt echidistant plasate față de un punct imaginar, definit de artist ca fiind propria conștiință. În ultimă instanță, lucrarea poate fi un autoportret, făcând parte dintr-o cercetare mai amplă a artistului, care vorbește în creația sa despre regăsirea de sine, despre nevoia de comunicare, afirmate sub diferite modalități de transpunere vizuală, de la bidimensional la tridimensional, de la pictură, colaj și decupaj la instalație.
Atunci când mișcarea materiei se desfășoară în registrul interior al imaginii, tot aici se coagulează și greutatea ei vizuală, așa cum se întâmplă în monolitul cromatic pe care Florin Mocanu îl eviscerează în metamorfozele lui puternic amprentate de nuanțele folosite. Având tensiunea unui proces osmotic, declanșând punctul incipient al nașterii unei structuri care va avea să se ivească, aceasta este echilibrată compozițional, integrându-se seriei care stă la baza unei noi proiecții mentale a artistului asupra demersului său abstract. Potențată de accente puternic pigmentate în planul neutru, vibrat de închisuri catifelate cu valențele unui mineral prețios, datorită oranjului intens, al verdelui și albastrului, al suprapunerilor măiestrit implicate pe suprafața de pictat, aceste “Tărâmuri ascunse” își fundamentează demersul în natura Câmpiei Bărăganului. Corelată în subconștientul artistului cu diverse structuri osmotice, amintirea luminii solare favorizează variate luminiscențe în compozițiile nonfigurative.
Reducția imaginii la un triunghi înscris într-un dreptunghi, la rândul său diseminat în două suprafețe inegale ca întindere, pe un fond închis, ne duce cu gândul la un spațiu mental secret al unui pictor inițiat în taine esoterice. Nu știm dacă ceea ce ne induce imaginea este și adevărat, dar intuim faptul că Gheorghe Pogan caută un fel de absolut, care să evoce rațiunea gândirii sale. Prin conotațiile “Piramidei pierdute”, artistul contribuie la idealitatea propriei lumii interioare, statornicind perfecțiunea unui orizont de cunoaștere, așa cum el îl percepe. Simbol al perenității, aceast însemn, care reiterează o formă geometrică de bază, este menținut în penumbrele cromatice ale violetului și într-o notă de mister total, impunând incertitudini și interogații asupra unor amprente spirituale pierdute de umanitate și pe care Gheorghe Pogan le caută în structurile sale subconștiente. Volumul ceramic al lui Florentin Sârbu, “Urmele timpului”, nu are poliaxialități, ci esențializează forma aderentă cu teluricul din care s-a născut. Acest monolit conlucrează la ideea artistului că amprentele trecutului nu se arată întotdeauna, ci stau în ascundere în movilele sub care, situri arheologice neexplorate încă, păstrează tainele lumii noastre. Acest concept este susținut de amestecul argilelor dobrogene, folosite de artist după rețete proprii, Florentin Sârbu evidențiind suprafața volumului vibrat de mici sedimente suprapuse pe orizontală, care dau ritmicitate formei, străfulgerate de o linie devenită accent expresiv. Compoziția are forță prin puterea vizuală a negrului intens, absolut, întretăiat de acel ax roșu, dislocând aspectul minimalist al lucrării și proiectând-o în zona esteticului.
“Pieta” lui Eusebio Spânu este un concept cu trimitere spre entitatea spirituală a omului contemporan. În ceea ce privește structurarea compoziției ceramice, întrepătrunderea verticalei cu orizontala într-o sintaxă vizuală cu limbaj abstract se află în firescul evoluției stilistice a operei de până acum a artistului. Un remarcabil cunoscător al tehnicilor ceramice, Eusebio Spânu are un alb specific, imuabil și transcendent. Agitația elementelor plastice de la baza lucrării, unde forma este dilatată și tensională, sunt o amintire a dramei hristice, inducând ideea coroanei cu spini, care aici este realizară din linii curbe, line, mesajul fiind acela că omul nu trebuie să își piardă speranța de a crede în destinul său. Lucrarea realizată în gresie se arhitecturează echilibrat în spațiu și se află sub auspiciile unor sensuri forte prezente și marcante în memoria creștinătății.
Negrul are forța lui plastică imbatabilă și poate crea în sugestiile Silviei Stoica o întreagă lume a cărei ascendență să urmeze datele unei reinventări a semnificațiilor acestuia în funcție de contextele în care este particularizat. În lucrarea “Zid vertical în negru”, închisul are puterea luminii datorită crăpăturilor albe pe care liantul geometriilor îl afirmă. Diferitele lui intensități se relaxează în paleta de griuri, iar unitatea primordială a formelor cubice este un reflex al unei bariere de netrecut, pe care artista nu o concretizează. Silvia Stoica lasă la indemâna privitorului ancorarea teoretică a mesajului. Asociat mai degrabă unei forțe interioare a omului, care prin puterea minții poate trece orice obstacol, indiferent de amplitudinea lui, acest zid tinde la infinit prin repetarea echilibrată a moduluilui configurat, implicat terapeutic în câmpul imaginii.
De la rafinate griuri colorate și o atmosferă cromatică configurând spații de esență abstractă, creația Laviniei Ioana Streinu cuprinde și compoziții argumentate plastic prin utilizarea albului și negrului, dar și a substratului grafic și tensional al expresiei, așa cum se întâmplă în lucrarea “Topocentru”, a cărei suprafață este supusă aceleiași permanente griji pentru afirmarea expresivă a mijloacelor morfologice. Originea lumii este reflectată de artistă în termenii vizuali ai unei geneze, reprezentată sub forma unei păsări, care se întrevede printre liniile cu finețe trasate, pentru a ne reaminti fragilitatea existenței, călătoria grea a omului prin viață și puterea nelimitată a gândurilor sale. Imaginea reiterează un punct viu și dinamic al începuturilor lumii, sugestia păsării fixate central obligând privirea să detecteze iluzia imprevizibilă a formei sugerate. Albul, care joacă rolul de a evidenția ritmica tușelor, unele devenind ducturi grafice și denotând o agitație a câmpului plastic, contrapunctează cadențele care solicită percepția noastră vizuală.
“Vămile văzduhului” aparținând lui Valeriu Șușnea sunt o sugestivă stilizare a îngerilor plasați central și mărginiți de două șiruri de însemne similare, dar repetate într-o altă configurație expresivă, contururile decurgând unele din celelalte. Complemetaritatea dintre portocaliu și albastru impactează și mai mult privirea, nuanțele puține și luminoase, propunând o semnatică de sorginte creștină și o configurație stilistică originală. Arhetipul heruvimilor se repetă, jucând rol de modul figurativ, care statornicește amplasarea simetrică, prin dispunerea lor în frize pe verticală, într-o formalizare potrivită subiectului, dar trecută prin experiența de a înțelege forma, cu filtrele spirituale interioare ale artistului.

Ana Amelia Madalina Dinca, critic de arta, noiembrie 2024.

Expozitia 13 Sud Est se va desfasura la Biblioteca Biblioteca Județeană Călărași si va fi vernisata pe data de 2 decembrie 2024.