[:ro]Cernitu Aurora Speranţa[:en]Cernitu Aurora Speranţa[:]
[:ro]
web: ,
Prezentare Demers Artistic
„Demersul artistic al Aurorei Speranţa este dominat de o implicare sentimentală evidentă, atât în tratarea subiectului, cât şi în gamele cromatice abordate. Regăsim o serie de compoziţii cu cai, cu personaje care amintesc de cele ale literaturii universale, cum ar fi Don Quijote, sau cele cu arlechini sau saltimbanci, călătorind pe culoare ale unor castele, purtându-şi destinul sub masca de curtean. Toate aceste personaje nu sunt altceva decât semne ale unor trăiri existenţiale. Ele compun un univers imagistic fabulos.Este o lume în care totul devine posibil (…) Stilul arhitectural al edificiilor, surprins printr-o cromatică vie, este pus în evidenţă de o lumină aparte. Remarcăm acel aer heraldic, impunător al construcţiilor Veneţiei, redat în galbenul auriu şi roşul purpuriu care ţin de arta bizantină”
Florin Rogneanu
Directorul Muzeului de Artă, Craiova
„Compoziţiile sale dovedesc măiestria artistei în găsirea căilor viabile pentru sublinierea fiecărui înţeles, suport sigur fiindu-i limbajul culorilor. Pasionale, vivante sau adânci şi reci, subtile la nevoie, culorile Steranţei alcătuiesc o paletă specifică firii sale deschise, plină de vitalitate şi Speranţă. Acest prea plin este dăruit, prin arta sa, bucuriei celor din jur (…), căci semnul de marcă al expoziţiei sale este cel al valorii certe”.
Dr Maria Bălăceanu
Director – Muzeul de Artă
Drobeta Turnu Severin
website link: ,
[:en]
web: ,
Prezentare Demers Artistic
“The artistic becoming of Aurora Speranta has an obvious sentimental component in aproching the themes, the subjects as well as reflected in colors she uses. Many compositions with horses can be traced in her paintings, many characters that speaks about universal litterature such as Don Quijote or harlequins, tumblers that travel through corridors of castles, waring their destiny under courtier’s mask. All these characters are signs of life’s feelings. They compose an univers, a fabulos imagined one. It is a world where everything becomes possible. (…) The architectural style of buildings is surprising by its lively chromatic rythm and is made obvious by a special light. It is remarkable the heraldic air of Venitian constructions, made visible by the golden yellow and vermilion red which remind us about byzantine art.”
Florin Rogneanu
Director of the Museum of Art, Craiova
“The compositions of Aurora Speranţa prove her mastery in finding the true ways in highlighting each meaning, with the strong support she uses – the colors. Full of passion, lively or deep and cold, subtle when they have to, the colors of Hope – Speranţa build a palette specific to her open character, full of life and hope. This overwellming well being is offered through her art to the people who sorounds with joy her art, because the main sign of the exhibition is the one of true value. ”
Dr Maria Bălăceanu
Director of the Museum of Art,
Drobeta Turnu Severin
website link: ,
[:]
Comentarii recente